Autoritățile au aprobat procedura de suspendare a activițării din unitățile de învățământ în cazul aparițiilor situațiilor de coronavirus, a spus, în urmă cu câteva minute, Raed Arafat, la sediul MAI, în cadrul unei declarații referitoare la gestionarea situației privind noul Coronavirus (COVID-19).
De asemenea, s-au luat măsuri de interzicere a evenimentelor cu mai mult de 1000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private.
Declarații de presă susținute de secretarul de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, referitoare la gestionarea situației privind noul #Coronavirus (COVID-19)
Publicată de Guvernul României pe Duminică, 8 martie 2020
În cazul unor activități care implică mai puțin de 1.000 de persoane, deciziile se vor lua la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte.
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a spus: „La adunări de sub 1000, se vor analiza punctual, în funcție densitatea mulțimii și de spațiul în care acești participanți se întâlnesc. Vom lua în considerare vârsta pacienților, cei vârstnici sunt mai sensibili. Ținem cont și de tipul activității: sportive, culturale, religioase. Toate informațiile vor fi adunate într-un tabel și vor fi evaluate în funcție de risc”.
Și stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie. De asemenea, nu vor fi eliberate la cerere certificate medicale potrivit cărora solicitantul nu este infectat cu coronavirus, a mai anunţat Arafat.
“Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase”, a spus Arafat.
Totodată, cei aflaţi în carantină şi care vor să plece în străinătate nu pot părăsi domiciliul, a adăugat el.
Raed Arafat a subliniat că românii carantinaţi în alte ţări nu vor mai sta în izolare în cazul în care vin acasă, dacă au certificat medical că nu sunt infectaţi.
„Referitor la cetățenii români carantinați în alte țări și dețin certificate medicale nu li se impune o nouă măsură a carantinei la intrarea în țară. De exemplu, cei care au fost în Japonia și au făcut carantina la bordul Diamond Princess nu mai trebuie să facă carantină, dacă au certificate medicale”, a declarat Raed Arafat.
Aceste restricții intră în vigoare de duminică, 8 martie, și sunt valabile până la data de 31 martie, când se va face o nouă evaluare, existând posibilitatea prelungirii lor ulterioare.
Ieri au fost înregistate 89 de apeluri la 112 legat de coronavirus. Cele mai multe au fost din București, 14, a mai precizat Raed Arafat. La nivel național au fost confirmae 13 cazuri de coronavirus, iar 4 sunt deja vindecate. Cei mai mulți pacienți nu prezintă simptome.
Populația vulnerabilă este formată din persoane de peste 60 de ani care au boli asociate, conform lui Raed Arafat.