Update articol:

Agenția germană de spionaj a ajuns la concluzia că virusul COVID a fost probabil scurs din laborator

pixabay.com pixabay.com
  • “Guvernele Merkel și Scholz au ținut secrete de ani de zile descoperirile explozive ale Serviciului Federal de Informații””, potrivit Sueddeutscher Zeitung

Serviciul de informații externe al Germaniei în 2020 a evaluat la 80%-90% probabilitatea ca coronavirusul care a stat la baza pandemiei COVID-19 să fi fost eliberat accidental de Institutul de Virusologie Wuhan din China, au raportat miercuri două ziare germane, citate de Reuters.

Potrivit unor informaţii comune ale publicațiilor Die Zeit și Sueddeutscher Zeitung, agenția germană de spionaj BND a avut indicii că institutul a efectuat experimente prin care virușii sunt modificați pentru a deveni mai transmisibili la om în scopuri de cercetare.

De asemenea, existau indicii că în laborator au avut loc numeroase încălcări ale normelor de siguranță, se arată în documente.

Evaluarea agenției de spionaj s-a bazat pe o operațiune de informații nespecificată cu numele de cod „Saaremaa”, precum și pe date disponibile publicului. Ea a fost comandată de biroul cancelarului german de la acea vreme, Angela Merkel, dar nu a fost niciodată publicată, se arată în raport.

BND a prezentat concluziile cancelarului Angela Merkel, care a ales să păstreze informațiile “sub cheie”, conform raportului Süddeutsche Zeitung. Agenția a prezentat ulterior concluziile lui Scholz, când acesta a preluat funcția de cancelar în 2021. Acesta a ordonat o revizuire a constatărilor, dar nu le-a împărtășit publicului sau membrilor parlamentului.

BND a refuzat să comenteze. Când a fost întrebat despre raport în cadrul unei conferințe de presă, cancelarul demisionar Olaf Scholz a refuzat, de asemenea, să comenteze miercuri.

Ziarele au raportat că evaluarea a fost, totuși, împărtășită cu Agenția Centrală de Informații a SUA în toamna anului 2024.

Un purtător de cuvânt al CIA a declarat în ianuarie că CIA a evaluat că pandemia COVID-19 este mai probabil să fi apărut dintr-un laborator decât din natură.

CIA a declarat atunci că are o „încredere scăzută” în evaluarea sa și că ambele scenarii – originea de laborator și originea naturală – rămân plauzibile.

Guvernul Chinei a luat parte la cercetarea pentru a determina originea COVID-19 și a acuzat Washingtonul de politizarea problemei, în special din cauza eforturilor agențiilor de informații americane de a investiga.
Beijingul a afirmat că nu există credibilitate în afirmațiile conform cărora o scurgere  din laborator ar fi cauzat pandemia.

Ministerul chinez de Externe a declarat luna trecută că Institutul de Virusologie din Wuhan nu a efectuat niciodată cercetări privind creșterea funcției coronavirusurilor și că nu a fost implicat în crearea sau scurgerea virusului COVID-19.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Convocare AGA E&O Anuala 29 aprilie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Componenta Comitetelor Consultative ale Fondul Proprietatea SA