Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Serviciile germane de securitate cred că un bărbat găsit mort lângă ambasadei Rusiei de la Berlin luna trecută era un agent sub acoperire al serviciului rus de informaţii FSB, relatează vineri Der Spiegel, preluat de Reuters.
Cadavrul bărbatului de 35 de ani a fost găsit pe 19 octombrie, a relatat revista germană. Aceasta susţine, citând surse din domeniul securităţii, că bărbatul căzuse de la un etaj superior al ambasadei, potrivit Agerpres.
Poliţia din Berlin a refuzat să comenteze şi a îndreptat toate întrebările media către procurori, care nu au reacţionat până acum. Descoperirea cadavrului lângă misiunea diplomatică rusă nu a fost făcută publică până acum.
Surse de securitate au declarat revistei că este neclar cum a căzut diplomatul şi dacă acest lucru i-a provocat moartea. Ambasada Rusiei nu a fost de acord cu o autopsie, a relatat Der Spiegel.
Bărbatul, a cărui nume nu a fost făcut public, figura oficial ca secretar doi al ambasadei. El era rudă cu un ofiţer senior din al doilea directorat al FSB, care răspunde de antiterorism.
Der Spiegel relatează că ambasada Rusiei a afirmat că este un “accident tragic” despre care nu poate să comenteze “din motive etice”. Ambasada nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta asupra informaţiilor difuzate de Der Spiegel.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat într-un briefing de presă de vineri că guvernul german ştie de moartea unui diplomat rus la Berlin, dar că nu poate furniza mai multe detalii.
Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…
Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
This website uses cookies.
Read More