International

Un nou termen limită pentru plata obligațiunilor China Evergrande

Deținătorii de obligațiuni offshore ale dezvoltatorului China Evergrande Group (3333.HK) asteaptă astăzi știri cu privire la plata a mai mult de 148 de milioane de dolari pentru cupoanele de obligațiuni, după ce compania a ratat deja două termene limită pentru cupoane luna trecută, potrivit Reuters.

Posibilităţile ca China Evergrande să efectueze plăţile pentru obligaţiunile sale din aprilie 2022, aprilie 2023 și aprilie 2024, scadente pe 11 octombrie, sunt slabe, deoarece se acordă prioritate creditorilor onshore și compania rămâne tăcută cu privire la obligațiile sale în dolari.

Acest lucru i-a lăsat pe investitorii offshore îngrijorați de riscul unor pierderi mari la sfârșitul perioadelor de grație de 30 de zile, pe măsură ce dezvoltatorul se luptă cu datorii de peste 300 de miliarde de dolari.

Problemele Evergrande au generat valuri de șoc pe piețele globale și firma a ratat deja plățile pentru obligațiunile în dolari, în valoare totală de 131 milioane dolari, care urmau să aibă loc pe 23 și 29 septembrie.

Consilierii deținătorilor de obligațiuni offshore au declarat vineri că doresc mai multe informații și transparență de la dezvoltatorul imobiliar.

Deținătorii de obligațiuni offshore solicită, de asemenea, mai multe informații despre planul Evergrande de a vinde unele companii și despre modul în care ar fi utilizate încasările, au spus consilierii.

Tranzacționarea acțiunilor Evergrande, precum și a unității sale Evergrande Property Services Group (6666.HK), a fost oprită din 4 octombrie, în așteptarea unui anunț major asupra unei posibile tranzacții.

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More