Update articol:

Un petrolier grec, cu un român printre membrii echipajului, a fost lovit în Marea Neagră în apropiere de un port rusesc

https://pixabay.com/ https://pixabay.com/
Un petrolier grec, care avea şi un român printre membrii echipajului, a fost lovit sâmbătă în timp ce se apropia de portul rusesc Novorossiisk din Marea Neagră, a anunţat proprietarul său, autorităţile elene precizând că atacul nu a făcut victime, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Compania Maran Tankers Management, cu sediul în Atena, a explicat că nava sa de marfă Maran Homer a fost lovită de un “dispozitiv neidentificat” în timp ce se afla chiar în afara apelor teritoriale ruseşti, aşteptând instrucţiuni pentru a se îndrepta către terminalul petrolier Caspian Pipeline Consortium (CPC) din Novorossiisk.

Nava de tip Suezmax urma să preia o încărcătură de ţiţei kazah, conform companiei.

“Puntea şi echipamentele de punte ale navei au suferit doar daune materiale minore. Petrolierul nu transporta nicio marfă, iar mediul nu a fost poluat. Acesta a părăsit deja Novorossiisk”, a explicat compania într-un comunicat de presă.

Ministerul Afacerilor Maritime din Grecia a precizat că cei 24 de membri ai echipajului – 10 greci, 13 filipinezi şi un român – sunt “în stare bună”.

BVB | Știri BVB
STK EMERGENT (STK) (13/03/2026)

VAN la data 28.02.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/03/2026)

VAN la data de 28 februarie 2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (13/03/2026)

Demersuri privind vanzarea statiilor de incarcare masini electrice