Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConsiliul de supraveghere al companiei FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, a aprobat vineri un plan de investiţii privind construcţia unui gazoduct până în Serbia cu o capacitate de şase miliarde metri cubi pe an, informează Itar Tass.
Potrivit documentelor adoptate de FGSZ, capacitatea planificată la vârful sudic al conductei – adică la granița cu Serbia – trebuie să fie realizată până în octombrie 2021.
Ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto, a declarat în această primăvară că Ungaria a inițiat discuții cu Rusia pentru creșterea aprovizionării cu gaz la 4,2 miliarde de metri cubi. Budapesta este interesată de „oportunitatea de a cumpăra gaz rusesc via TurkStream, prin Turcia și Bulgaria, începând de la finele anului următor”.
Grupul energetic ungar MOL, care controlează FGSZ, a anunţat şi el sâmbătă că a decis să se va alăture proiectului gazoductului TurkStream, care face legătura între Rusia şi Turcia via Marea Neagră. MOL a precizat că Autoritatea de reglementare din Ungaria a aprobat un plan de dezvoltare pe zece ani care include construcţia unui nou interconector de gaze la graniţa cu Serbia, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi anual.
Proiectul TurkStream este o conductă formată din două linii capabile să transmită anual 15,75 miliarde de metri cubi de gaz. Prima linie este destinată pieței turcești, în timp ce a doua sucursală va aproviziona țările din sudul și sud-estul Europei. Gazprom consideră Grecia, Italia, Bulgaria, Serbia și Ungaria drept piețe potențiale.
Conducta TurkStream face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
Industria videochatului din România continuă să își consolideze poziția în topul mondial, atât prin performanțele…
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că pe români îi aşteaptă ”o iarnă grea”, iar politicienii…
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea…
Prim-ministrul egiptean Mustafa Madbouly a anunţat luni că ţara sa va găzdui o conferinţă privind…
Discuţiile cu Iranul privind programul său nuclear se află într-un "punct de cotitură destul de…
Premierul canadian Mark Carney a afirmat luni că "nu îşi face nicio iluzie" cu privire…
This website uses cookies.
Read More