International

Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei în forma sa actuală (eurodeputat)

Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE ce include un embargo asupra petrolului rusesc, în forma sa actuală, a declarat luni pentru BBC europarlamentarul Fidesz Balazs Hidveghi, transmite MTI, conform Agerpres. 

“Respingem actualul set de sancţiuni pentru că în forma prezentă este pur şi simplu inacceptabil; încalcă o linie roşie pentru ţara noastră”, a spus Hidveghi, adăugând că, pe lângă Ungaria, mai sunt o serie de alte ţări din Europa centrală, şi de asemenea şi Germania, care nu se află în poziţia de a tăia brusc şi complet importul de petrol rusesc.

“Nu putem distruge industrii întregi şi opri funcţionarea unor afaceri întregi şi să lăsăm fără lucru milioane de oameni”, a insistat politicianul ungar, potrivit căruia decizia privind instituirea unui embargo a fost luată pripit şi sancţiunile “ne-ar afecta pe noi mai mult decât le-ar face rău ruşilor pe care vrem să-i sancţionăm”.

Este nevoie de timp mai mult pentru a negocia detaliile unei asemenea decizii, a apreciat Hidveghi.

Întrebat în legătură cu calendarul care le permite statelor membre să renunţe treptat la importurile de petrol rusesc până la finele anului în curs, europarlamentarul Fidesz a subliniat că intervalul de timp este scurt pentru o ţară ca Ungaria, care este aproape complet dependentă de importul de petrol rusesc şi dispune de o rafinărie construită pentru şi care lucrează cu ţiţei rusesc. “Este nevoie de mai mult timp, e nevoie de mai multă consideraţie”, a reiterat politicianul ungar.

Acesta a pus totodată accentul pe importanţa diversificării în Europa în materie de resurse energetice şi dependenţă energetică.

“Avem nevoie de contracte internaţionale care să garanteze securitatea energetică pentru popoarele şi pentru ţările noastre şi consider că Bruxellesul şi UE ar trebui să joace un rol activ, pro-activ în acest sens”, a conchis Hidveghi.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

9 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

9 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

10 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

10 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More