Energie

Ungaria şi Slovenia vor solicita finanţare de la Uniunea Europeană pentru un interconector de gaze

Ungaria şi Slovenia au decis să îşi unească forţele pentru a solicita finanţare de la Uniunea Europeană în vederea interconectării reţelelor de gaze naturale, fapt care va permite Ungariei să cumpere gaze naturale lichefiate din Italia, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, informează MTI, potrivit Agerpres.

“Având în vedere că este incertă construcţia unui terminal de gaze naturale în Croaţia, iar preţul oferit de Croaţia este peste preţul pieţei şi, în plus, este nesigur când companiile din Austria şi SUA vor începe extracţia de gaze naturale din platoul continental al României în Marea Neagră, suntem nevoiţi să includem noi surse de aprovizionare cu gaze naturale”, a explicat Szijjarto.

Potrivit acestuia, un posibil scenariu îl reprezintă achiziţionarea de gaze naturale lichefiate de la terminalele din Italia, însă pentru acest lucru nu există infrastructurile necesare, deoarece nu există o conexiune între terminalele LNG din Italia şi Ungaria.

“De aceea am încheiat un acord cu Slovenia, pentru că, dacă ne vom interconecta sistemele de gazoducte, vom putea cumpăra gaze de la terminalele din Italia. Ungaria şi Slovenia au depus o solicitare comună la Uniunea Europeană pentru ca interconectarea reţelelor lor de gazoducte să fie inclusă pe lista proiectelor de interes comun, o condiţie preliminară pentru a beneficia de finanţare de la UE”, a spus Peter Szijjarto.

Acesta a adăugat că o decizie din partea Consiliului European este aşteptată în primăvară.

Săptămâna trecută, acelaşi Peter Szijjarto aprecia că decizia grupul austriac OMV de a amâna aprobarea unui mare proiect de gaze în Marea Neagră, citând îngrijorările cu privire la cadrul de reglementare din România, reprezintă “o mare problemă” pentru Ungaria.

În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

În toamna lui 2018, directorul responsabil pentru operaţiunile de upstream de la OMV, Johann Pleininger, declara că, la scurt timp după ce România va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul său de explorare din Marea Neagră, grupul OMV va putea da undă verde pentru o investiţie în valoare de un miliard de euro.

Ulterior, directorul general de la OMV, Rainer Seele, a declarat că grupul austriac a decis să amâne pentru 2019 decizia de investiţie în proiectul său offshore din Marea Neagră. 

Articole recente

Donald Trump o acuză pe Beyoncé că a primit din partea democraţilor 11 milioane de dolari pentru a o susţine pe Kamala Harris și cere să fie acţionată în instanţă

Preşedintele american Donald Trump îşi continuă atacurile asupra personalităţilor publice care au susţinut-o pe Kalama…

o oră ago

Bilete de tren mai scumpe pentru anumite distanţe, în urma majorării TVA din 1 august (proiect)

Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de…

o oră ago

Alibaba lansează ochelari inteligenţi cu AI, Quark AI Glasses, rivali chinezi ai ochelarilor Meta

Alibaba a anunţat luni lansarea unei perechi de ochelari cu inteligenţă artificială, numiţi Quark AI…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND DESCHIDEREA PROCEDURII SIMPLIFICATE A FALIMENTULUI DEBITOAREI SCHUSTER SALUBRI-TRANS SRL

Lichidatorul judiciar, BASTUCESCU PÂRVU INSOLVENCY SPRL, notifică deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SCHUSTER…

2 ore ago

T1 2025 – venitul bănesc mediu pe persoană, 3.453 lei pe lună

Datele publicate de INS pentru trimestrul I 2025 arată că venitul mediu al gospodăriilor populației…

2 ore ago

Acordul comercial dintre SUA și UE este o „zi neagră” pentru Europa, afirmă premierul francez

Tariful de 15% impus de Trump înseamnă că exportatorii europeni se vor confrunta cu o…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More