UE a anunţat joi că doreşte să consolideze investiţiile companiilor în ţările din Sud în cadrul strategiei sale “Global Gateway”, lansată în 2021 pentru a contracara influenţa chineză în Africa, informează AFP, potrivit Agerpres.
Această iniţiativă viza mobilizarea a până la 300 de miliarde de euro din fonduri publice şi private până în 2027 pentru a finanţa proiecte de infrastructură în întreaga lume ca răspuns, în special, la iniţiativa chineză a “Noilor Drumuri ale Mătăsii”.
Un obiectiv care a fost deja depăşit, şi-a exprimat joi satisfacţia preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce primea la Bruxelles un grup de 12 lideri din ţările din Sud şi pe reprezentanţii a peste 150 de mari companii europene.
“În patru ani, am mobilizat deja peste 306 miliarde de euro” prin Global Gateway, “şi sunt convinsă că vom depăşi 400 de miliarde de euro până în 2027”, a declarat von der Leyen, anunţând crearea unei platforme centralizate pentru a încuraja implicarea companiilor.
În plus, într-o lume în care barierele vamale se înmulţesc şi devin “un instrument geopolitic”, ea a prezentat UE ca pe un partener internaţional de încredere, care încheie cu ţările terţe acorduri “bazate pe interese comune şi respect pentru suveranitate”.
În schimb, pentru unele state, “controlul exporturilor a devenit un instrument politic, un mijloc de a prejudicia concurenţa şi de a obţine concesii”, iar unele “investiţii străine nesustenabile” generează “niveluri de îndatorare nesustenabile într-un număr mult prea mare de ţări”, a adăugat şefa executivului european, o aluzie transparentă la politicile comerciale ale Statelor Unite şi Chinei.
Mai mulţi participanţi la forum au salutat dorinţa de a creşte mobilizarea companiilor europene. “De îndată ce am intrat în sală, am simţit mirosul banilor”, a glumit preşedintele sud-african, Cyril Ramaphosa.
Însă strategia UE este criticată de unele ONG-uri.
“Bugetul pentru susţinerea dezvoltării este folosit din ce în ce mai mult pentru a favoriza companiile europene şi interesele geopolitice” în detrimentul populaţiilor locale sau al obiectivelor climatice, a apreciat Frank Vanaerschot, directorul colectivului de asociaţii Counter Balance.