Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Unsprezece genţi marca de lux Hermès au fost furate de la cumnata lui Tamim ben Hamad Al Thani, emirul Qatarului, sâmbătă, în timp ce aceasta se afla la bordul unui tren TGV în gara Toulon, a aflat Le Figaro de la o sursă apropiată cazului. Bagajele conţineau “efecte personale foarte valoroase”, a adăugat sursa din poliţie.
Femeia, care se afla într-un tren de la Nisa către Paris şi urcase din gara Cannes, era însoţită de “angajata sa casnică”, a precizat aceeaşi sursă. După ce femeia a observat că îi lipsesc obiectele personale, undeva între orele 12:00 şi 13:40, trenul a fost blocat timp de aproximativ douăzeci de minute pe peron “pentru o căutare care s-a dovedit inutilă”.
Trenurile de mare viteză din Franţa au fost afectate, vineri, cu câteva ore înaintea începerii Jocurilor Olimpice, de mai multe acte de sabotaj, care au perturbat transporturile pe calea ferată din Franţa.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More