Politica

USR: Corupția nu merită pensie specială – inițiativă legislativă pentru tăierea privilegiilor celor condamnați

Deputatul USR Ștefan Tanasă propune o măsură de bun-simț și justiție publică: persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale.

Inițiativa legislativă depusă în Parlament stabilește clar că orice condamnat definitiv pentru corupție – așa cum sunt definite faptele în legislația penală – își va pierde automat dreptul la pensia specială. Este o măsură care se va aplica doar pentru viitor, în conformitate cu principiile constituționale și deciziile Curții Constituționale.

„Este esențial ca societatea românească să continue să promoveze valori precum corectitudinea, transparența și responsabilitatea. Această inițiativă legislativă reprezintă un pas concret în această direcție. Scopul acestui demers este de a întări încrederea cetățenilor în integritatea instituțiilor publice și de a transmite un semnal clar că privilegiile speciale nu pot fi păstrate de cei care au trădat încrederea statului și a societății prin acte de corupție”, spune deputatul USR Ștefan Tanasă.

Ce prevede concret inițiativa USR:

– Judecătorul menționează în sentință pierderea pensiei speciale pentru persoana condamnată definitiv.
– Dacă această condamnare este anulată ulterior, persoana este repusă automat în drepturi.
– Guvernul va trimite anual un raport către Parlament cu sentințele definitive care au dus la pierderea pensiilor speciale – un mecanism de monitorizare esențial pentru transparență.

Spre deosebire de alte propuneri din trecut, proiectul USR nu face excepții – se aplică tuturor categoriilor care beneficiază de pensii speciale, inclusiv magistraților. Mai mult, acoperă un spectru mai larg de infracțiuni de corupție, prevăzute atât în Codul Penal, cât și în legi speciale, cum este Legea 78/2000.

Această inițiativă nu este doar o corectare morală, ci și un pas esențial pentru a reconstrui încrederea cetățenilor în stat. USR merge mai departe cu lupta pentru o Românie în care legea e lege, inclusiv pentru privilegiați.

View Comments

Articole recente

UE a importat gaze lichefiate ruseşti în valoare de 4,48 miliarde euro în primul semestru

Uniunea Europeană a importat, în primele şase luni ale acestui an, gaze lichefiate din Rusia…

1 minut ago

Federația SILVA Proiectul de „reformă” a ROMSILVA este greșit! Silvicultorii ies din nou în stradă să protesteze

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA a atras atenția încă de la apariția draftului de proiect…

3 minute ago

Peter Szijjarto: Ucraina a atacat din nou conducta de petrol care duce spre Ungaria; Este revoltător și inacceptabil!

Ucraina a atacat din nou conducta de petrol care duce spre Ungaria, ceea ce a…

5 minute ago

Surse: Noi modificări la pensiile din Pilonul II; Plată unică de până la 30% din sumă și eșalonare pe 8 ani

Surse guvernamentale au declarat pentru Antena 3 CNN că sunt luate în calcul câteva modificări…

12 minute ago

Consiliul Concurenței analizează preluarea a trei companii de către Vinci Energies SRL

Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Vinci Energies S.R.L. intenționează să preia Energobit S.A., ELM…

2 ore ago

Întâlnire Trump-Zelenski la Washington/ China speră într-un acord “acceptabil pentru toate părţile”

China a declarat luni că speră într-un acord "acceptabil pentru toate părţile" în privinţa Ucrainei,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More