Politica

USR PLUS: Zi istorică pentru istoria românilor; Roşia Montană – în Patrimoniul Mondial UNESCO

USR PLUS susţine că includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, decizie luată marţi, reprezintă “o şansă uriaşă” pentru comunitatea locală, pentru dezvoltarea şi conservarea patrimoniului.

“Zi istorică pentru istoria românilor! Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este victoria tuturor celor care, prin implicarea lor civică, au salvat una din cele mai de preţ comori ale istoriei vechi a românilor. Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primeşte o şansă uriaşă pentru dezvoltarea şi – în acelaşi timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai uşor de accesat finanţări pentru protejarea patrimoniului şi investiţii în activităţi economice, care să pună în valoare galeriile romane şi peisajul minier al localităţii”, precizează USR PLUS, într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii.

USR PLUS arată că, potrivit experţilor, care fac recomandările pentru înscrierea monumentelor pe lista Patrimoniului Mondial, Peisajul Cultural Minier Roşia Montană reprezintă “cel mai semnificativ, extins şi divers din lume, datând din perioada ocupaţiei romane a Daciei (106 – 127 î.Hr.)”. În plus, conţine “cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.

“Acum, toate aceste lucruri sunt recunoscute şi protejate la nivel mondial”, subliniază formaţiunea politică.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marţi, înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii.

 

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

3 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

3 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

4 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

4 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More