Categories: Politica

USR: Şase candidaţi validaţi în competiţia pentru preşedinţia partidului

Şase dintre cele zece candidaturi pentru preşedinţia USR au fost validate, informează Uniunea Salvaţi România.

Cei care au rămas în cursă sunt: Elena Valerica Lasconi, Cristian Gabriel Seidler, Radu Mihai Hossu, Vasile Dinca, Luiza Oancea şi Vasile Gabriel Filip.

Nu au fost validate candidaturilor următorilor membri: Adrian – Ştefan Dudu, Eduard Ene, Doru Valentin Ilie şi Gabriel – Mugur Dumitrescu.

Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul.

“Pe parcursul acestei săptămâni va fi campanie electorală internă, candidaţii au posibilitatea să le explice colegilor ce planuri propun pentru USR în următoarele luni. Pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. După alegerea preşedintelui USR, va fi stabilit noul Birou Naţional al USR, prin vot al delegaţilor la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat de preşedintele Cătălin Drulă pentru 29 iunie”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de USR.

Potrivit sursei citate, Elena Lasconi este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect pentru a obţine fonduri europene în vederea extinderii cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare. Elena Lasconi activează în filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.

Cristian Seidler este deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. În primul său mandat de deputat, a iniţiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a obţinut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaţilor la stat. Înainte de a deveni parlamentar, a urmat cursuri în domeniul resurselor umane şi a avut o carieră de peste 10 ani în această branşă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea (2003) şi a fost liderul studenţilor la drept din ELSA România. Cristian Seidler activează în filiala USR Sector 5, fiind membru din 2016, se mai arată în comunicat.

Radu Hossu are o experienţă de peste 10 ani în marketing comercial şi de opt ani în comunicare şi consultanţă politică. S-a implicat activ în sprijinirea Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia, prin relatări de pe front şi prin ajutoare pentru civilii şi militarii ucraineni. Pentru implicarea sa, a fost decorat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi de armata ucraineană. A fost preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Braşov şi a fost implicat în organizarea la Braşov a protestelor în cazurile tragediei de la Colectiv şi a OUG 13. Radu Hossu activează în filiala USR Braşov, fiind membru din 2020, adaugă sursa amintită.

Vasile Dincă are, conform reprezentanţilor USR, mai mulţi ani de experienţă în consultanţă politică şi a contribuit la dezvoltarea unor baze de date esenţiale pentru campanii electorale şi a unui call center. Implicarea sa politică a fost marcată de “un angajament constant faţă de integritate, de onestitate şi de o susţinere permanentă pentru promovarea transparenţei, a corectitudinii şi a binelui comun”, transmite USR. Vasile Dincă activează în filiala USR din comuna Floreşti, judeţul Cluj, fiind membru din 2019.

Luiza Oancea este licenţiată în managementul afacerilor. După încheierea studiilor, a lucrat în domeniul marketingului şi are mai mulţi ani de experienţă în resurse umane. În prezent lucrează ca responsabil social media şi marketing la o companie care oferă servicii de consultanţă celor care vor să studieze în Marea Britanie. Luiza Oancea este membru al filialei USR Diaspora din 2024, se menţionează în comunicatul citat.

Vasile Gabriel Filip este expert IT certificat. A avut mai multe funcţii în acest domeniu, de la poziţii de execuţie la funcţia de director, şi a activat, de asemenea, ca antreprenor. A avut proiecte în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Republica Moldova şi în străinătate. Este absolvent al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, fiind inginer în electromecanică navală. Vasile Gabriel Filip activează în filiala USR Constanţa, fiind membru din 2019, precizează USR.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

5 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

6 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

6 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

8 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

9 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More