Vânzarea de pachete minoritare de 5% din companiile cu capital majoritar de stat (Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz etc.) este legală și posibilă, conform legislației actuale, iar tranzacțiile de tip ‘deal’ pot fi realizate transparent și eficient prin Bursa de Valori București, arată o analiză transmisă către Financial Intelligence, de Gabriel Grădinescu, fost Vice-președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Citiți, mai jos, analiza:
Autor: Gabriel Grădinescu, fost vice-președinte ASF
- Legalitatea vânzării pachetelor de acțiuni ale statului
Vânzarea unor pachete minoritare (ex. 5% sau 10%) din companiile în care statul este acționar majoritar este legală conform OUG nr. 3/2011, Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare, precum și Legii nr. 31/1990. Guvernul, prin ministerele de resort, poate mandata Ministerul Finanțelor pentru semnarea contractelor aferente tranzacțiilor, în special dacă tranzacțiile se fac prin Bursa de Valori București.
- Tranzacții bursiere de tip ‘Deal’
Tranzacțiile bursiere de tip ‘deal’ sunt permise pentru pachete mari de acțiuni și nu au un plafon maxim impus de reglementări. Discountul sau prima de preț se stabilește în funcție de condițiile de piață. Fondurile de pensii Pilon II și III sunt eligibile legal ca investitori, conform modificărilor recente ale reglementărilor ASF
Propunerea analizează legalitatea și fezabilitatea vânzării de pachete minoritare din companii de stat prin bursă și propune utilizarea mecanismelor pieței de capital pentru finanțarea proiectelor publice majore. Vânzările propuse respectă legislația actuală, iar tranzacțiile de tip ‘deal’ pot fi realizate transparent și eficient prin Bursa de Valori București. Totodată, proiectele propuse pentru finanțare prin obligațiuni corporative sau municipale sunt aliniate cu reglementările ASF și bunele practici internaționale, oferind o soluție sustenabilă pentru dezvoltarea economică și infrastructurală a României.
- Propuneri vânzări pachete prin Deal cu FPP (fonduri de pensii private) – actualizat la 28.06.2025
Total estimat vânzări (la prețuri bursiere actuale, pachet 5%): 1.047 mil. euro sau 1.915,9 mil euro cu 10% la unele companii.
- Observații
Prețurile reflectă valorile bursiere de la sfârșitul lunii iunie 2025.
Guvernul va împuternici ministerele de resort să desemneze Ministerul Finanțelor (prin Trezoreria Statului) pentru semnarea contractelor de intermediere financiară cu sindicatul de bănci și brokeri.
Tranzacțiile vor avea loc pe bursă, prin metode de tip „deal”:
- Vânzare a max. 5%/10% per companie către FPP (Pilon 2/3);
- Cu discount de până la 10% față de prețul pieței / media ultimelor 12 luni;
- Se acceptă vânzare și cu primă în funcție de condițiile pieței, geopolitică, perspective etc.
Utilizare fonduri atrase pot fi utilizate astfel:
- Acoperirea deficitului bugetar;
- Co-finanțare PNRR;
- Contribuții la PPP;
- Finanțarea altor proiecte strategice guvernamentale.
Un alt proiect major propus il reprezinta finanțarea prin obligațiuni corporative
Se pot finanța următoarelor proiecte strategice prin obligațiuni corporative, emise pe piața de capital din România (BVB):
• ROMGAZ – Proiectul Neptun Deep (1,5 mld euro)
• TRANSGAZ – Proiectul Tuzla-Podișor (0,5 mld euro)
• NUCLEARELECTRICA – Reactoarele 3 și 4 (7 mld euro)
• Magistrala Metrou M7 Unirii–Voluntari (2 mld euro)
Emiterea acestor obligațiuni este legală conform Legii 24/2017 și reglementărilor ASF privind piața de capital.
Toate măsurile propuse în acest document se încadrează în legislația actuală, fiind fezabile din punct de vedere juridic, economic și strategic. Acestea pot contribui semnificativ la consolidarea bugetară, creșterea PIB și modernizarea infrastructurii prin utilizarea pieței de capital.