Burse/Investitii

Vânzarea pachetului de acțiuni BCR de la SIF Oltenia către Erste, contestată în instanță

Hotărârea acționarilor SIF Oltenia să vândă pachetul de 6% din BCR către Erste, pentru 140 de milioane de euro a fost contestată în instanță, potrivit unui raport transmis de SIF Oltenia Bursei de Valori București.

Compania a transmis că a fost citată la Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu Corealis S.A. Craiova, într-un dosar având ca obiect ordonanță președințială-suspendare executare Hotărâri AGEA SIF Oltenia S.A. nr. 3 și 4 din data de 04.10.2018, adică cele referitoare la vânzarea pachetului din BCR.

Într-o vreme, SIF Oltenia era acționarul majoritar al Corealis, însă, presa a scris, în 2010, că a pierdut majoritatea acţiunilor deţinute la Corealis în favoarea a 11 firme aflate, de această dată, în portofoliul personal al şefului SIF Oltenia de atunci, Dinel Staicu, dar controlate prin interpuşi ai acestuia.

În octombrie, Tudor Ciurezu, președintele SIF Oltenia, a spus că dorește să investească banii în societăți „stabile, lichide, cu perspective de plată a dividendelor și cu perspective de creștere a prețului”. Domnia sa nu a dorit să numească anumite companii, pentru a nu le influența cotațiile, însă a menționat că vizează domeniile energie, bancar, farmaceutic și servicii.

Totodată, SIF Oltenia are în vedere un program de răscumpărare, care a fost aprobat de acționari, însă nu s-a derulat încă.

După finalizarea tranzacției cu SIF Oltenia, participația Erste Group la BCR crește la 99,88% din capital, restul fiind deţinut de catre foști și actuali angajați ai BCR.

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

40 de minute ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

45 de minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

2 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

2 ore ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

2 ore ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More