Domeniile vizate: energie, bancar, farmaceutic și servicii
Este cea mai mare tranzacție făcută de vreun SIF de la înființare
SIF Oltenia a finalizat, astăzi, tranzacția de vânzare a participației de 6,29% din BCR, la prețul de 140 milioane euro cash, după ce a obținut acordul acționarilor, săptămâna trecută.
Tudor Ciurezu, președintele SIF Oltenia, a spus că dorește să investească banii în societăți „stabile, lichide, cu perspective de plată a dividendelor și cu perspective de creștere a prețului”. Domnia sa nu a dorit să numească anumite companii, pentru a nu le influența cotațiile, însă a menționat că vizează domeniile energie, bancar, farmaceutic și servicii.
Totodată, SIF Oltenia are în vedere un program de răscumpărare, care a fost aprobat de acționari, însă nu s-a derulat încă.
Tradițional, la SIF Oltenia, unii acționari au cerut distribuirea unor dividende mai mari decât cele propuse de conducerea companiei, iar această situație nu poate fi exclusă.
Tudor Ciurezu ne-a spus că nu intenționează să returneze din banii obținuți către acționari, prin dividende mai mari: “Sper să investim aproape toți cei 140 de milioane de euro, până la AGA de bilanț, în acțiuni românești listate. Dacă acționarii vor cere dividende mai mari și le vor aproba, atunci o să fim în situația să dezinvestim. Nu voi sta cu banii în conturi! Vrem să investim în societăți din România, în special. Nu mă mai interesează societățile închise”.
Eventualele cereri ale acționarilor vor fi și în funcție de raportările finale ale companiei, o dispută contabilicească putând să influențeze rezultatele.
Conform standardelor de contabilitate IFRS9, SIF-urile nu trebuie să mai treacă la profituri câștigurile din tranzacții, însă se pare că Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o normă prin care le cere acest lucru. Intenția ar fi impozitarea SIF-urilor pe un rezultat ce include veniturile din tranzacții, unele surse vorbind despre faptul că se pregătește și o modificare a Codului Fiscal în acest sens.
Consiliul de Administrație SIF5 aprobase vânzarea pachetului la BCR, în ședința din data de 25.06.2018. Tranzacția evaluează BCR la un multiplu al capitalurilor proprii (preț/valoare contabilă) de 1,35 la trimestrul 1 2018, în linie cu evaluările de piață pentru băncile românești listate, a precizat atunci compania.
SIF5 și Erste au obținut o ”Opinie privind corectitudinea prețului” de la Deloitte, care a analizat banca în comparație cu Banca Transilvani și BRD: “În opinia Deloitte, prețul de 140 mil. euro sau 0,1367 euro/acțiune este corect din punct de vedere financiar”.
Aceasta este cea mai mare tranzacție făcută de vreun SIF, de la înființare.
În anul 2011, patru SIF-uri (Banat-Crişana, Moldova, Transilvania şi Muntenia) au vândut câte 6% din acţiuni deţinute la BCR, încasând câte 123,6 milioane de lei cash şi câte 1% din acţiunile Erste, evaluate, în momentul tranzacţiei, la circa 83 milioane de euro. SIF Oltenia a fost singura care şi-a păstrat atunci participaţia la BCR, ba chiar şi-a crescut-o la 6,29%, participând la majorarea de capital a BCR din 2011.
După finalizarea tranzacției cu SIF Oltenia, participația Erste Group la BCR crește la 99,88% din capital, restul fiind deţinut de catre foști și actuali angajați ai BCR.