Categories: Fără categorie

Vară fierbinte pentru gazele din Marea Neagră

George Maior, convocat de ministrul american al energiei după adoptarea Legii offshore * Darius Vâlcov: “În piața energiei lucrurile sunt mai delicate, mafia e atât de mare”

 

Exploatările de gaze din Marea Neagră au stârnit numeroase discuții și controverse în ultimele luni, în condițiile în care vorbim de o afacere de miliarde de dolari. Unii dintre concesionarii offshore din Marea Negră și-au activat firme de lobby, mass-media, politicieni, ambasadori, pentru a reuși să demareze activitatea în cele mai bune condiții legislative și fiscale pentru ei.

Subiectul a culminat, însă, cu adoptarea de către Camera Deputaților a Legii offshore, care, în opinia unor specialiști din piața de energie, aduce avantaje nu doar operatorilor, ci și statului român, prin contribuții mai mari la bugetul de stat. Astfel, forma finală adoptată crește progresiv  impozitul în funcție de prețul gazului și obligă companiile să vândă jumătate din producție pe piața românească. Acest lucru i-a nemulțumit pe operatorii din Marea Neagră care au amenințat chiar cu abandonarea investițiilor.

Reacțiile  nu au întârziat. Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a atacat dur Legea offshore, acuzând că au fost încălcate toate principiile transparenței și negocierii. Ministrul de Externe din Austria, Karin Kneissl, a venit de urgență în România pentru discuții  cu preşedintele, premierul şi cu ministrul de Externe.  ”Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi, în continuare, de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

George Maior, ambasadorul României la Washington, a fost chemat de autoritățile americane pentru discuții referitoare la modificările Legii offshore. Ambasada României la Washington a transmis: ”Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut, miercuri, 25 iulie 2018, o întrevedere cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry. Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România. În context, secretarul american al energiei, Rick Perry, a reafirmat interesul față de dezvoltarea dialogului pe teme de energie, inclusiv cu ocazia Summit-ului la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018”.

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a spus că, în cadrul întrevederii dintre cei doi oficiali, s-a discutat despre punerea în concordanţă a textului legii offshore şi a anexei pe baza căreia se fac calculele pentru deducerea cheltuielilor din exploatări: “Singura chestiune legată de asigurarea unei concordanţe între textul legii şi anexa pe care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor din exploatări, având în vedere că pentru offshore-uri este mult mai costisitoare această activitate de exploatare a gazelor naturale. S-a insistat foarte clar pe ideea interesului pe care partea americană îl are în comparaţie cu relaţiile cu România, referitor la problemele energiei”.

Președintele PSD Liviu Dragnea, cel care a prezentat noua formă a Legii offshore într-o conferință de presă în care a evocat interesul național și binele românilor, a anunțat, recent, că este posibilă modificarea Legii, prin  Ordonanță de Urgență, precizând că prevederile actului normativ nu sunt bine definite în anexe și nu sunt clare.

Ulterior, Darius Vâlcov, consilierul premierului, a declarat că în piața energiei mafia este mare, iar cei care încearcă să schimbe lucrurile sunt amenințați și șantajați. Vâlcov a spus la România TV: ”În piața energiei lucrurile sunt mai delicate. Mafia e atât de mare, încât trebuie să te porți cu mănuși. Guvernul a modificat calculul redevențelor. Curtea de Conturi spunea: Atenție, voi calculați la un tarif care nu mai funcționează. S-a modificat și s-a legat de nivelul de la Bursa din Austria. În acest an am încasat în plus cu 30 milioane de euro în acest cu această modificare legislativă care stătea în pixul președintelui ANRM, deci printr-un ordin al ANRM. Nu a semnat nici când a avut hotărâre judecatorească definitivă în 2013. Foarte mulți sunt stat în stat”. În opinia lui Vâlcov, există un sistem în care oficialii sunt amenințați:  “Te amenință, te șantajează, îți pun cătușele și dacă nu au cu ce. Ai familie, ai copii, până la urmă îți dorești să fii sănătos și să trăiești. Eu înțeleg foarte bine ce se întâmplă. Vom ajunge probabil în vârful acestui ciclon probabil în septembrie, este clar că lucrurile nu mai pot merge asa. Eu sunt din categoria penalilor, dar totuși să vedem ce fac penalii, oare nu se luptă cu niște mafioți?”.

Concesionarii offshore vor să exploateze gazele din Marea Neagră, dar se pare că nu în orice condiții. Rămâne de văzut dacă actulul guvern va ceda presiunilor și le va oferi tot ce vor, mai ales că va fi un bun subiect de campanie electorală.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

8 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

8 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

8 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

8 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More