Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat vineri Statele Unite că “inventează un război” cu ţara sa, denunţând desfăşurarea americană în Caraibe care are ca scop oficial lupta împotriva traficului de droguri, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Inventează un nou război etern, au promis că nu vor mai intra niciodată în război şi inventează un război pe care îl vom evita”, a declarat Nicolas Maduro într-un discurs transmis la radio şi televiziune.
De la începutul lunii septembrie, Washingtonul desfăşoară o campanie de atacuri aeriene împotriva ambarcaţiunilor prezentate ca aparţinând traficanţilor de droguri, în principal în apele Caraibelor.
Statele Unite mobilizaseră nave şi avioane de vânătoare pentru aceste operaţiuni, iar vineri au anunţat desfăşurarea portavionului Gerald R. Ford, cel mai mare din lume.
SUA îl acuză pe Nicolas Maduro că se află la conducerea unei vaste organizaţii de trafic de droguri, Caracasul denunţând la rândul său un pretext pentru a încerca să îl răstoarne pe preşedinte şi să confişte petrolul venezuelean.
Statele Unite “inventează o povestire extravagantă, vulgară, criminală şi complet falsă”, a afirmat Nicolas Maduro. “Venezuela este o pace fără producţie de frunze de coca, fără producţie de cocaină şi vom reuşi să eliminăm în proporţie de 100% trecerea unui mic procent de 5% din traficul de droguri provenind din Columbia”, a adăugat el.
Washingtonul a efectuat cel puţin zece atacuri cunoscute, toate în Caraibe, cu excepţia unuia în Pacific. Acestea s-au soldat cu cel puţin 43 de morţi, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.