Categories: Fără categorie

Venezuela: Noi tensiuni în Consiliul de Securitate al ONU

Absentă de un de la activităţile ONU, Venezuela a devenit din nou un subiect de actualitate pentru Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cu două videoconferinţe într-o săptămână solicitate de Rusia şi de europeni, pe fondul pandemiei ameninţătoare pentru această ţară, notează AFP, potrivit Agerpres.

Miercuri, o primă reuniune cu uşile închise s-a desfăşurat, potrivit unor diplomaţi, într-o atmosferă tensionată, Moscova condamnând recenta trimitere a unor mijloace militare americane în America Latină.

La 1 aprilie, Washingtonul a anunţat că preşedintele Donald Trump a dispus transferul suplimentar al unor distrugătoare, nave de luptă şi avioane de supraveghere către Comandamentul sud al armatei americane, care acoperă America de Sud.

Într-o scrisoare din 3 aprilie adresată Consiliului de Securitate, Venezuela a denunţat aceste desfăşurări militare ca “acţiuni periculoase ale Statelor Unite ameninţând pacea şi securitatea în Venezuela ca şi în întreaga regiune”.

Oficial, Statele Unite au motivat această mişcare militară prin organizarea unei vaste operaţiuni antidrog în America Latină. La 26 martie, Washingtonul anunţase punerea sub acuzare a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro pentru “narco-terorism”, crescând presiunea asupra liderului socialist pe care îl doreşte înlăturat de la putere.

Rusia refuzând să extindă reuniunea de miercuri la aspecte politice şi umanitare, membrii europeni ai Consiliului de Securitate (Belgia, Estonia, Franţa şi Germania) au decis să solicite o nouă reuniune privind Venezuela care va avea loc marţi, de asemenea, cu uşile închise, potrivit unor surse diplomatice.

“Este important să favorizăm accesul umanitar într-o criză care figurează printre cele mai grave”, a explicat un diplomat occidental.

În timp ce opozantul Juan Guaido, sprijinit de Occident, se limitează la activitatea pe reţelele sociale, între cenzură şi internetul de slabă calitate, preşedintele Nicolas Maduro, care beneficiază de sprijin în special din parte Rusiei şi a Chinei, apare de o lună ca omul forte care gestionează lupta împotriva coronavirusului.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

2 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

2 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

3 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More