Update articol:

Venezuela se declară pregătită pentru o “nouă agendă” cu UE

Venezuela se declară pregătită pentru o “nouă agendă” cu UE
 - poza 1 Delcy Rodriguez

Venezuela s-a declarat luni pregătită pentru o “nouă agendă” cu Uniunea Europeană (UE), după o reuniune “sinceră” între diplomaţi ai celor două părţi, în timp ce ţara se află sub o presiune intensă din partea Statelor Unite care l-au capturat pe preşedintele Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Fostă vicepreşedintă a lui Nicolas Maduro, preşedinta interimară Delcy Rodriguez a fost învestită pe 5 ianuarie şi de atunci a semnat acorduri petroliere cu Statele Unite şi a fost de acord cu eliberarea unui “număr important” de prizonieri politici.

Ea pledează în prezent pentru “deschiderea canalelor de dialog” cu Europa care nu a recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro în 2024, a impus sancţiuni ţării şi a susţinut-o pe lidera opoziţiei, Maria Corina Machado.

Nemulţumit de poziţia unor ţări, Nicolás Maduro a ordonat în 2025 reducerea la doar trei diplomaţi a reprezentanţelor Franţei, Ţărilor de Jos şi Italiei în Venezuela.

“Suntem pregătiţi să mergem mai departe cu o nouă agendă, o agendă de muncă intensă pentru bunăstarea ambelor popoare, a tuturor popoarelor Europei şi Venezuelei”, a declarat ministrul de externe Yván Gil în timpul unui discurs la palatul prezidenţial Miraflores.

Diplomaţi ai UE şi Regatului Unit s-au întâlnit la Caracas cu Delcy Rodríguez, cu fratele său şi preşedinte al Parlamentului Jorge Rodríguez, cu puternicul ministru de interne Diosdado Cabello, precum şi cu Yván Gil.

“Am căzut de acord asupra necesităţii de a avansa la o fază de relaţii productive, de a deschide căi de dialog din ce în ce mai profunde şi mai intense”, a adăugat Yvan Gil.

A fost “o reuniune sinceră, cordială şi plăcută”, a concluzionat el.

Întâlnirea a avut loc la trei zile după ce Caracasul şi Washingtonul au început procesul de restabilire a relaţiilor diplomatice, întrerupte din 2019. Aceasta este o altă schimbare diplomatică semnificativă după ani de denunţare a “imperialismului” european şi american, mai scrie AFP.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Calendar financiar 2026

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri