International

Vicepreşedinta americană Kamala Harris se întâlneşte cu preşedintele filipinez luni

Vicepreşedinta americană Kamala Harris urmează să se întâlnească luni, la Manila, cu preşedintele filipinez Ferdinand Marcos, în cursul unei vizite în arhipelagul din Asia de Sud-Est cu scopul a consolida legăturile dintre cei doi aliaţi, notează AFP, potrivit Agerpres.

Kamala Harris este cel mai înalt responsabil care se deplasează la Manila după alegerea preşedintelui Marcos în iunie.

Vizita se înscrie în eforturile depuse de Washington pentru a-şi arăta angajamentul faţă de Asia-Pacific, în contextul în care China îşi extinde influenţa în regiune.

Relaţiile dintre Filipine şi Statele Unite au fost tensionate de ani de zile sub fostul preşedinte Rodrigo Duterte, apropiat de Beijing.

Washingtonul încearcă să-şi consolideze alianţa de securitate cu Manila sub noua preşedinţie, pe fondul tensiunilor regionale în creştere.

Această alianţă include un tratat şi un pact de apărare din 2014, cunoscut sub acronimul EDCA, care permite armatei americane să stocheze echipamente şi provizii de apărare în mai multe baze filipineze. În baza acestui pact, trupele americane pot accede la cinci baze militare din arhipelag.

Dacă pactul a rămas la punct mort sub preşedinţia Duterte, Statele Unite şi Filipine au promis de atunci că vor accelera aplicarea lui împotriva Chinei.

“Am identificat noi locaţii şi am început un proces cu Filipine pentru a le finaliza”, le-a declarat jurnaliştilor un responsabil american, sub protecţia anonimatului, înaintea vizitei efectuate de Kamala Harris la Manila.

“Statele Unite au alocat peste 82 de milioane de dolari pentru funcţionarea (bazelor existente) şi vor urma altele”, a adăugat el.

Vicepreşedinta americană se va întâlni şi cu gărzile de coastă la bordul uneia dintre cele mai mari nave militare din arhipelag.

Ea va merge marţi pe insula Palawan, care se află în apele foarte disputate din Marea Chinei de Sud.

China revendică suveranitatea asupra aproape a întregii mări, unde Filipine, dar şi Vietnam, Malaezia şi Brunei revendică părţi din ea.

Beijingul ignoră decizia tribunalului internaţional din 2016 potrivit căreia revendicările sale nu au nicio bază juridică.

Kamala Harris va “reafirma puterea alianţei şi angajamentul nostru de a face respectată ordinea internaţională bazată pe reguli, în Marea Chinei de Sud şi în regiunea Indo-Pacifică mai largă”, a declarat acelaşi responsabil american.

Această vizită are loc după ce Kamala Harris şi preşedintele american Joe Biden s-au întâlnit separat cu preşedintele chinez Xi Jinping săptămâna trecută, reaminteşte AFP.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More