„Este posibil ca, în următorii ani, să asistăm la reașezări spectaculoase în domeniul “high tech”, al producției de microprocesoare performante”
În luna septembrie a anului trecut, Victor Cionga și Petru Filip au trimis o scrisoare autorităților europene privind analiza fezabilității unui fond de investiții responsabil pentru proiecte la scară globală care vizează dezvoltarea exploatării resurselor minerale necesare pentru sustenabilitatea bazei industriale a țărilor UE.
Ieri am publicat interviul cu domnul Petru Filip, referitor la acest demers.
Astăzi, citiți, mai jos, un interviu cu domnul Victor Cionga, managing partener AZ Capital Advisors, despre această propunere, precum și scrisoarea trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Comisarilor Valdis Dombrovskis, Paolo Gentiloni, Josep Borrell Fontelles, și Jutta Urpilaionen.
Recent, ați trimis o scrisoare autorităților europene privind analiza fezabilitățîi unui fond de investițîi responsabil pentru proiecte la scară globală care vizează dezvoltarea exploatării resurselor minerale necesare pentru sustenabilitatea bazei industriale a țărilor UE. De ce considerați că UE are nevoie de un asemenea fond?
Victor Cionga: Știm cu toții că evoluțiile politice, economice, tehnologice, și academice din ultimele trei decenii, la nivel global, au transformat masiv lumea pe care o cunoșteam. Un efect ale acestor transformări este estomparea diferențelor de dezvoltare tehnologică, în diferite domenii, dintre occidentul de tip european (care cuprinde SUA, Europa, Australia) și țările din Asia (Japonia, China, India, Coreea de Sud, etc.), în unele sectoare ajungându-se la paritate sau „chiar la o „inversare” a clasamentului. Probabil cel mai cunoscut exemplu al acestei inversări este producția de microprocesoare, unde cei mai performanți producători provin din Taiwan și Coreea de Sud. Recent, firme din Republica Populară Chineză (RPC) au anunțat progrese importante în domeniu, luând prin surprindere o mare parte din analiștii și politicienii occidentali prin lansarea procesoarelor din familiile Loongson și Kirin.
Aceste dezvoltări sugerează că este posibil ca, în următorii ani, să asistăm la reașezări spectaculoase în domeniul “high tech”, al producției de microprocesoare performante. Acest fapt va duce la pierderea, în unele domenii, a cvasimonopolului celor „Sapte Mari” – Intel-AMD – NVIDIA – Apple – Qualcomm – TSMC – Samsung.
Este probabil că dezvoltarea sus- menționată va avea multe consecințe economice, la care se vor adăuga și unele de natură geopolitică dat fiind că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, cei „Șapte Mari” vor fi puternic concurați de noii veniți pe unele piețe din Asia dintre care, evident, cea mai importantă este cea din China. Efectul de domino vine din faptul că acest gen de dezvoltări tehnologice va accentua și mai mult micșorarea puterii de negociere a Occidentului (în unele cazuri probabil în mod substanțial) în relația cu furnizorii de materii prime și semi procesate, care, în schimbul livrărilor, primeau produse industriale, tehnologie și servicii.
Astăzi, țările bogate în resurse minerale au acces la alternative viabile pentru importul de tehnologie, servicii, inclusiv transfer de tehnologie, și soluții de finanțare fără condiții politice și adesea la costuri mai mici. Aceste alternative se găsesc mai ales în Asia, unde China joacă un rol major la nivel global. Inițiativa “Belt and Road” a Chinei, care promovează dezvoltarea infrastructurii de transport și logistică, alături de acorduri politice și comerciale, investiții, transfer de tehnologie și împrumuturi pe termen lung, lipsa unor condiționări politice de natură internă care „deranjează” elitele politice din numite țări, a dus la succesul demersului chinez în multe țări din Asia, Africa și America Latină.
Cred că succesul unor proiecte de acest fel nu face decât să impună necesitatea unor discuții serioase în cadrul Uniunii Europene (UE) și la nivelul decidenților din țările membre de a deveni mai activi în procesul de achiziție de materii prime prin aranjamente pe termen lung în condiții reciproc avantajoase cu cei care le oferă. În contextul în care se vorbește despre re-industrializarea Uniunii Europene construcția unor asemenea proiecte pe termen lung, cu o abordare coerentă, poate deveni un factor important care poate contribui la menținerea competitivitații UE în condițiile în care, la nivel global, importanța amprentei UE este pe o pantă descrescătoare. De aceea poate că în viitor o abordare mai eficientă va fi una în care se va ține cont mai mult decât până acum de diferențele culturale dintre partenerii potențiali și Uniunii sau/și țările membre…
Cum vedeți funcționarea acestui fond de investiții pentru toate statele membre?
Victor Cionga: În primul rând de ce un fond de investiții? Pentru că, așa cum am menționat și în scrisoare, un fond are un alt profil de risc decât o bancă, fie ea dedicată aceluiași scop. Atât prin cultura sa, cât și prin reglementările cărora li se supune se știe că o bancă are o abordarea mai degrabă pasivă – adică poate finanța (sau nu!) proiectele solicitanților, adică nu ia inițiative directe în a deschide o mină sau a construi o facilitate de recuperare a cobaltului din bateriile mașinilor electrice.
Un fond de investiții specializat și condus de profesioniști selectați pe criterii clare de meritocrație poate să investească singur sau împreună cu alți parteneri, să aibă participații în anumite proiecte sau să cumpere acțiuni în alte companii. Să nu uităm că, în ultimii ani, UE a semnat tratate cu diferite țări bogate și exportatoare de materii prime ca, de exemplu, Kazahstan sau Groenlanda și, în plus, este activă și în Africa, în proiecte de consultanță. Cu un fond de genul celui pe care l-am menționat mai sus cresc șansele de a identifica mai repede proiecte concrete – în acest moment procedura este ca firmele din fiecare țară membră să preia “ștafeta”, ceea ce, evident, nu este un lucru rău. Dar experiențele din trecut ne-au arătat că, în unele cazuri, firmele care au interesul și capacitatea necesară de a se implica în proiecte de anvergură provin din țări care nu au o bună imagine în statele care controlează materiile prime respective.
Nu discutăm aici istorii mai vechi sau mai noi, dar este suficient să ne uităm la câteva exemple relevante, cum ar fi cele din 2023 din Africa. Ceea ce s-a întâmplat în Niger în 2023 și informațiile legate de acea dezvoltare și de consecințele aferente pot fi un exemplu concludent[1]. În plus, UE (care are în componență 28 de țări, dintre care unele au înca o bună imagine în zonele de interes) nu are, în anumite regiuni, acea percepție negativă pe care unele state, foste puteri coloniale, din “Vechea Europă” încă o au. De aceea, cel puțin de principiu, politicienii care conduc țările deținătoare ale acestor materii prime pot promova relații cu un fond UE fără a risca un cost politic intern mare, evident în măsura în care se agreează condiții contractuale mutual benefice.
În mod concret, dacă Președintele Comisiei Europene sau unul dintre Comisari semnează un Memorandum de Înțelegere sau un tratat cu un stat, atunci materializarea înțelegerilor economice din domeniul industriei extractive și al domeniilor conexe se va face mult mai ușor dacă UE va avea la dispoziție un fond specializat care să poată acționa rapid, și care să raporteze Comisiei.
Are Europa resursele minerale necesare pentru sustenabilitatea bazei industriale a țărilor UE? Care este opinia dvs cu privire la Actul European al Materiilor Prime Critice?
Victor Cionga: Voi începe prin a răspunde la a doua parte a întrebării dumneavoastră. În mod cert, Actul European la care faceți referire este un pas important în direcția necesară, în încercarea de a asigura o parte din condițiile necesare dezvoltării economice a UE în viitor. Dar ca, în cazul oricărui plan de acest fel, testul suprem va fi materializarea acestuia – calitatea, modalitatea și viteza de implementare. Este posibil ca, în diferite aspecte ale implementării, să se constate conflicte sau chiar incompabilități cu alte decizii, recomandări sau ținte ale UE sau ale unora dintre statele membre. Atunci va fi nevoie de decizii politice adecvate, decizii care vor testa „maturitatea” decidenților europeni.
În mai multe studii recente s-au făcut estimări referitoare la necesitățile viitoare pentru diverse materii prime la nivelul UE. Unul dintre aceste studii, apărut în 2023 în Numărul 2 al Volumului 58 al revistei Intereconomics[2] – “Alternative de materii prime strategice de către UE: Ce rol au mineritul și reciclarea?” de Edoardo Righetti și Vasileos Rizos. Citez aici un fragment reprezentativ din acest studiu, care oferă o perspectivă clară asupra acestei probleme:
„În cele din urmă, realizarea tranziției ecologice și digitale a UE va depinde, de asemenea, de accesul sigur și fiabil la o serie de materii prime. Materiile prime critice[3] cum ar fi litiul și pământurile rare, dar și metale de bază, cum ar fi aluminiul, cuprul și zincul, sunt ingrediente indispensabile pentru o gamă largă de tehnologii digitale și curate, precum și pentru infrastructură rețelei electrice, pentru sectoarele aerospațial și de apărare (Girardi et al., 2023) și pentru o serie de alte lanțuri valorice industriale. Studiile disponibile indică faptul că, odată cu decarbonizarea și digitalizarea progresivă a economiilor moderne, se preconizează că cererea pentru aceste materii prime va crește masiv în următoarele decenii. De exemplu, numai în UE, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene se așteaptă ca consumul de litiu să crească de 9-12 ori până în 2030 și de aproape 21 de ori până în 2050, aproape în întregime din cauza adoptării mobilității electronice (Carrara et al., 2023). În cazul grafitului, se preconizează o creștere a consumului global în UE de 14 ori mai mare decât nivelul actual până în 2030 și de 26 de ori mai mare până în 2050 (Carrara et al., 2023). Având în vedere tendințele similare înregistrate în alte regiuni ale lumii – în special în China și în SUA – se poate prevedea o presiune crescută asupra piețelor globale de materiale, ceea ce aduce riscul unor posibile penurii sau întreruperi ale aprovizionării.
Deși, în teorie, există suficiente resurse disponibile pe glob pentru a susține chiar și cel mai ambițios scenariu al schimbărilor climatice (Wang et al., 2023), distribuția geologică, specializarea economică și factorii geopolitici au făcut că lanțurile valorice ale materiilor prime – de la extracția mineralelor la procesare și reciclare – să fie puternic concentrate într-o mână de țări. China este un actor-cheie în acest domeniu. De exemplu, această țară controlează 100% din oferta mondială de elemente grele de pământuri rare1 (HREE), 91% din oferta mondială de magneziu și 76% din oferta mondială de siliciu metalic. O concentrare puternică a pieței există, de asemenea, pentru cobalt – Republica Democrată Congo controlând peste 60% din piața mondială – pentru platină, unde 71% este controlată de Africa de Sud, și paladiu, unde 40% cu controlată de Rusia. Într-un astfel de scenariu cvasi-monopolist, UE este astăzi puternic dependentă de importuri pentru a-și satisface nevoile interne de materii prime. Astăzi, UE își procură 100% din HREEs, 85% din elementele ușoare de pământuri rare2 (LREEs) și 97% din aprovizionarea cu magneziu din China, iar 99% din aprovizionarea cu bor din Turcia și 79% din aprovizionarea cu litiu din Chile (Comisia Europeană, 2023a).
Pe fondul creșterii rapide a cererii și al intensificării tensiunilor geopolitice, această structură a pieței conduce la riscuri semnificative de aprovizionare pentru UE. Fragilitatea lanțului global de aprovizionare, care a devenit evidentă odată cu întreruperea aprovizionării în timpul pandemiei COVID-19 și apoi odată cu recentele penurii de gaz declanșate de invazia rusă în Ucraina, arată și mai mult necesitatea unei mai mari securități a aprovizionării cu CRM și solicită UE să își consolideze autonomia strategică în acest domeniu.”
În ceea ce privește la rezervele care se găsesc în Europa, articolul citat oferă informații interesante atât referitoare la estimările aferente depozitelor existente cât și la dificultățile exploatării lor, între care cele de obținere a licențelor, a costurilor de exploatare și a opoziției unei părți a societății din fiecare țară (justificată sau nu!) nu ar trebui minimizate. Noi avem exemplul (într-o exprimare urbană l-aș caracteriza ca unul nefericit) al exploatării de la Roșia Montană, în care abordarea cunoscută ar putea să ne coste în jur de șase miliarde de dolari. Din păcate acesta mi se pare un caz tipic de miopie a tuturor celor implicăți (politicieni, ONG-uri, influenceri, etc.) în care responsabilitatea majoră au avut-o politicienii decidenți din ultimul deceniu… În plus războiul din Ucraina va continua să facă imposibil pentru mult timp de acum încolo accesul la exploatarea rezervelor de metale rare, titan, litiu, etc. existente în centrul și estul țării vecine.
Este competitivă industria din Europa, față de cea din SUA/China? Considerați că inițiativa UE spre neutralitatea climatică este benefică pentru industrie? Sau îi pune bețe în roate? Care este pericolul să ajungem fără industrie, într-un mediu verde?
Victor Cionga: Cred că există persoane care vă pot răspunde mult mai complet la ultimele două întrebări. Eu voi încerca un răspuns care să consolideze ultimele două întrebări, care mi se par conectate. Și pot oferi doar un răspuns general, nefiind un cunoscător al problemelor industriei europene.
Într-o lume care se schimbă într-un ritm accelerat nemaîntâlnit, problema competitivitățîi UE este crucială atât pentru organizația în sine, cât și pentru fiecare țară membră. Însă există încă diferențe semnificative între statele membre, fiecare având resurse, capacități și interese specifice. În contextul actual, indiferent de sistemul politic, în orice țară din lume (inclusiv la nivelul UE) influența calității actului politic, a viziunii celor care conduc asupra dezvoltării economice este crucială. De aici, importanța calității măsurilor adoptate de un stat sau în cazul nostru și de UE pentru susținerea dezvoltării sale pe termen mediu și lung.
După cum este evident același principiu se aplică și măsurilor adoptate la nivelul UE, dat fiind că unele decizii sunt obligatorii pentru statele membre. Așa cum menționa și domnul Petru Filip, unele decizii ale UE – cum ar fi aplicarea aproape unilaterală a unei politici verzi fără o coordonare cu ceilalți mari poluatori și competitori (SUA și China) – pot duce multe sectoare economice în situația de a pierde competiția pe piața globală, în special din punctul de vedere al prețului. În unele cazuri, deciziile luate la nivelul unor state par a fi inspirate mai degrabă de “ideologie” și mai puțin de pragmatism – un exemplu este renunțarea de către Germania la centralele nucleare producătoare de energie electrică în condițiile în care accesul la gazele ieftine din Rusia era întrerupt. Nu intru acum în detalii, dar anumite decizii ale UE referitoare la agricultură (sau lipsa lor!) pot duce în viitor la micșorarea producției agricole și pot scumpi atât prețurile din interiorul UE (produsele Bio sunt mai scumpe decât cele clasice) cat și cele ale exporturile produselor agricole din cadrul Uniunii și, în consecință, le pot face mai puțin competitive pe piața mondială.
Sper ca, după alegerile pentru Parlamentul European (din iunie 2024) la Bruxelles, să se dedice multă energie unor planuri de dezvoltare pe termen lung ale competivității UE, competitivitate a cărei componentă importantă este aceea competitivității economiilor statelor membre. În această cheie ar trebui înteles demersul pe care dl Petru Filip și cu mine l-am făcut în septembrie 2023 prin scrisoarea trimisă Doamnei Președinte a Comisiei Europene și unora dintre Comisari.
[1] https://www.oxfam.org/en/press-releases/areva-niger-who-benefiting-uranium
[2] https://www.intereconomics.eu/contents/year/2023/number/2/article/the-eu-s-quest-for-strategic-raw-materials-what-role-for-mining-and-recycling.html
[3] „Materiile prime critice” se prescurteaza în rapoarte și în articole cu termenul consacrat „CRM”
………………….
Doamnei Ursula von der Leyen, Președintă a Comisiei Europene
Rue de la Loi 200 B-1049 Brussels
Scrisoare trimisa prin email
CC: Comisarilor Valdis Dombrovskis, Paolo Gentiloni, Josep Borrell Fontelles, and Jutta Urpilaionen
Subiect: Analiză despre fezabilitatea unui fond de investiție global având drept scop dezvoltarea exploatarii de resurse minerale necesare pentru sustenabilitatea bazei industriale a Uniunii Europene
București 18-09-2023
Stimată Doamnă Presedintă Ursula von der Layen,
Ne numim Victor CIONGA si Petru FILIP, cetățeni români, primul cu experiență în domeniul de “investment banking” și piețe de capital, al doilea având în trecut poziții de demnitar al Statului Romăn și fiind membru al Parlamentului European în perioada 2007-2008. Ne-am luat libertatea să vă scriem în legătură cu un subiect pe care-l considerăm important pentru sustenabilitatea dezvoltării industriale a țărilor membre ale Uniunii Europene (UE).
PREMIZE ALE DEMERSULUI
În mediul public se discută despre felul cum schimbările la scară globală la care am fost martori in ultimele decenii vor marca in mod esențial viitorul omenirii și, implicit, și pe cel al Uniunii Europene ai cărei cetățeni suntem. Este de natura evidenței că numai o strategie adaptată viitoarelor schimbări care se profilează, o strategie având coerență în timp, o strategie curățată de anumite clișee vetuste va putea răspunde atât provocărilor prezente cât, mai ales, a celor care se profilează.
În ultimele decenii dezvoltarea științei și a tehnologiei a luat o amploare globală. Astăzi se constată o micșorare (pâna la dispariție în unele domenii) a diferențelor dintre capacitățile tehnologice și industriale ale țărilor care la sfarșitul secolului al XX-lea erau în fruntea plutonului și, în special, unele țări din Asia. De aceea, cum tehnologiile, mai exact cele din anumite domenii, vor tinde să devină “a commodity”, credem că în viitor va fi esențial ca în orice strategie de dezvoltare să se aibă în vedere accesul atât la resurse primare cât și la surse de energie sigure, testate, nepoluante și cât mai ieftine.
ASTFEL
Ne-am luat libertatea de a ne adresa Comisiei Europene pentru a vă supune atenției ideea de a analiza în cadrul acesteia fezabilitatea creării de catre Uniunea Europeană a unui FOND DE INVESTIȚIE care să se ocupe, la o scară globală, de proiecte de dezvoltare a exploatării unor resurse minerale necesare țărilor din Uniunea Europeană.
Acest FOND DE INVESTIȚIE închis, adică într-o primă perioadă nelistat, care va acționa pe criterii comerciale specifice domeniului, poate avea avantajul ca, prin statutul său, să aibă profil de risc diferit de cel al unei banci sau de cel al unor anumite companii private; astfel se va putea implica singur sau cu diferiți parteneri atât în identificarea unor noi proiecte de specifice (de tip greenfield) cât și în dezvoltarea unor proiecte deja existente. Pentru a-l face cât mai eficient arealul geografic în care va activa va fi unul global, probabil cu unii primi pași în țări cu care Uniunea Europeană a avut întelegeri cum, de exemplu este Groenlanda. Evident că pentru a construi o percepție publică adecvată a acestui posibil FOND DE INVESTIȚIE vor trebui avute in vedere condițiile concrete, din fiecare țară, în care entitatea va dori sa opereze. Fiind un fond a cărui viață va fi una lungă, adecvată sectorului minier, acesta va putea avea abordări pe termen lung care se vor putea integra în strategia generală de dezvoltare pe următoarelor decenii atât a UE cât și a țărilor membre.
Rămânem cu speranța că demersul nostru va găsi, la nivelul Instituțiilor Europene (inclusiv al Parlamentului European, căruia ne vom adresa cu un demers similar), ecoul pozitiv necesar punerii în aplicare a politicilor durabile si sustenabile care să asigure, UE si țărilor membre, independența energetică, tehnologică și industrială de care au nevoie in competiția globală tot mai acerbă.
Așteptăm cu interes un punct de vedere la ideea pe care v-am prezentat-o in această scrisoare.
Cu stimă,
Victor CIONGA Petru FILIP
| Știri BVB