Cinismul și tentativele de manipulare la care recurg colegii de la USR depășesc granițele bunului simț și demonstrează că nu înțeleg absolut deloc contextul în care ne aflăm! Mă acuză că am dat bir cu fugiții, pentru că nu am avut cum să onorez invitația pe care mi-au adresat-o de a participa la ”Ora Guvernului”, acuzându-mă că i-am făcut pe români mai dependenți de gazele rusești!, a transmis ministrul Energiei Virgil Popescu.
Acesta a scris pe Facebook:
“SĂ VĂ FIE RUȘINE!
Ați făcut asta înainte de a participa la ședința Biroului Permanent unde aveați ocazia să aflați că nu am fugit nicăieri, ci din contră am întâlniri importante cu oficiali americani pentru a discuta despre cooperarea dintre România și SUA în domeniul energiei. TOCMAI pentru a reduce și mai mult dependența de gazul rusesc.
Voi ați dat bir cu fugiții când nu ați vrut să vă mai asumați guvernarea, dacă tot vine vorba.
Pentru că manipularea nu poate fi combătută decât cu adevăr, iată 4 adevăruri despre chemarea mea în Parlament la solicitarea USR:
Adevărul nr. 1: USR nu vrea dezbatarea soluțiilor. Este vorba doar despre imagine. Toate actele normative care reglementau regimul de plafonare-compensare pentru energie electrică și gaze au trecut prin Parlament beneficiind de consursul parlamentarilor USR. Chemarea mea în Parlament nu este pentru a discuta soluții, este pentru ca USR să aibă o platformă de atac politic.
Adevărul nr. 2: Niciodată nu am fugit de răspundere, iar ultimele 6 luni dovedesc asta cu vârf și îndesat. Spre deosebire de anumiți parlamentari USR, am treabă de făcut, evenimente și întâlniri care apar în termen scurt și care sunt importante pentru România și pentru sistemul energetic românesc. De fiecare dată când nu am putut să mă prezint în fața Parlamentului am explicat în scris de ce, iar reprezentanții USR din Biroul Permanent au avut ocazia să afle aceste motive.
Adevărul nr.3: Mă aflu la Praga, pentru a discuta despre programul nuclear civil al României cu reprezentanți ai Departamentului de Stat pentru Energie al SUA. Cred că o discuție cu SUA despre programul nuclear civil românesc este un subiect important și cred că orice parlamentar român de bună-credință înțelege de ce acest subiect este prioritar.
Adevărul nr. 4: Cine v-a oprit să modificați Legea offshore, pentru că există, din 2018, când a fost votată de Parlament?!?! Chiar atât de incompetenți sunteți? Ați fost la guvernare! Așa că răspundeți, dacă sunteți în stare, la această întrebare esențială: V-a oprit cineva?!?
La final un îndemn pentru colegii de la USR: Nu mai politizați tematica energetică în România! Nu acum, în acest condiții speciale pe care le traversăm! Nu așa, prin retorică goală și lipsită de conținut!”