Energie

Virgil Popescu: Elcen a depus 3 proiecte pentru modernizarea centralelor; acestea vor duce la scăderea preţului gigacaloriei

Elcen a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentelor centralelor Progresu, CET Vest şi CET Sud, în valoare de 370 milioane euro, iar după implementarea acestora eficienţa în exploatare va creşte la 98% şi preţul gigacaloriei va scădea, a declarat, joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

 

“În prezenţa prim-ministrului şi a primarului general al Capitalei am avut o discuţie foarte serioasă şi foarte aplicată, împreună cu conducerea Elcen şi cu colegii mei secretari de stat Dan Drăgan, care se ocupă de Fondul de modernizare, şi cu doamna Nicolescu (Daniela Nicolescu – n. r). (…) Azi am discutat la minister, ne-am uitat pe proiectele depuse pe Fondul de modernizare şi Elcen a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentului centralelor Progresu, CET Vest şi Sud în aşa fel încât pe total vorbim de 370 milioane euro, proiecte care vor fi finanţate prin Fondul de modernizare începând de anul viitor. Vorbim de o creştere a eficienţei energetice şi a eficienţei în exploatare de la undeva 50% acum spre 97-98% după modernizare. Deci, practic, vorbim de o scădere a preţului gigacaloriei, crescând această eficienţă, vorbim de echilibrarea sistemului de încălzire a municipiului Bucureşti”, a spus Popescu, la finalul discuţiilor.

Acesta a subliniat că, în momentul de faţă, pentru nordul Capitalei se pompează energie termică din CET Sud.

“Acolo există un dezechilibru şi avem un alt proiect pe care o altă companie a noastră, SAPE, îl face pe amplasamentul vechii termocentrale CET Titan. Vorbim de o investiţie de 58 milioane de euro pentru a construi un CET nou, cu acelaşi randament, de 50 MW şi când vom finaliza această investiţie putem spune că sistemul de încălzire al municipiului Bucureşti este cu cogenerare de înaltă eficienţă şi asigură atât securitatea energetică a Bucureştiului, prin producerea de energie electrică pe inelul Bucureşti, cât şi securitatea termică prin asigurarea agentului termic”, a mai afirmat ministrul Economiei, citat de Agerpres.

El a menţionat că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a semnat contractul pentru reabilitarea unei părţi din reţeaua termică şi a punctat că în paralel cu modernizarea companiilor care produc energie termică şi energie electrică trebuie reabilitat şi sistemul.

“Sunt convins că împreună cu Primăria Bucureşti vom reuşi ca în sfârşit, în mandatul 2021-2024, să realizăm acest lucru, să nu mai avem probleme cu încălzirea municipiului Bucureşti”, a precizat Virgil Popescu.

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

9 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More