Energie

Virgil Popescu: Prețul pe bursă al gazului este între 61-65 de lei, pe timp de iarnă, faţă de 104 lei, acum un an; companiile românești au ajuns să exporte gaze și să devină jucători pe piața gazelor naturale

Prețul pe bursă al gazului este între 61-65 de lei, pe timp de iarnă, faţă de 104 lei, acum un an; companiile românești au ajuns să exporte gaze și să devină jucători pe piața gazelor naturale, a declarat astăzi Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil POPESCU.

Domnia sa a explicat: “Am găsit o piață energetică nefuncțională, în care gazul natural era de 104 lei. Astăzi, prețul pe bursă este între 61-65 de lei, pe timp de iarnă. Am anunțat că liberalizarea prețului la gaze naturale va scădea prețul.

PSD-ul spunea că, după liberalizare,  va exploda prețul, dar liberalizarea prețului a dus la scăderea preturilor, iar dacă acum este la jumătate față de anul trecut este datorită  abrogarii OUG 114, programului Gas Release, astfel încât în România în momentul de față pentu prima dată au scăzut importurile de gaze naturale. Companiile românești au ajuns să exporte în afara României și să devină jucători pe piața gazelor naturale, ceea ce ne-am și propus.

De asemenea, ne-am propus în Programul de guvernare deblocarea investițiilor în Marea Neagră și da, o vom face. Pentru acest lucru a fost nevoie de abrogarea OUG 114-am făcut acest lucru, de modificarea Legii Offshore-am făcut parțial acest lucru, am ridicat obligativitatea de vânzare pe piața centralizată a jumătate din producția offshore și am introdus Gas Release.

Aștept după 6 decembrie un parlament care să modifice Legea Offshore astfel încât să fie un câștig pentru România și pentru investitori.

Romgaz negociază 50% din pachetul deținut de Exxon. Am spus că, dacă americanii de la Exxon doresc să iasă din acest proiect, Romgaz este interesat să achiziționeze întregul pachet le care Exxon îl deține în Marea Neagră. Romgaz este o companie puternică, care poate împreună cu Petrom să exploateze în condiții de egalitate gazele din Marea Neagră”.

Întrebat de jurnalişti dacă Romgaz are capacitatea financiară să susţină o astfel de investiţie, Popescu a afirmat: “Romgaz e suficient de solvabilă în acest moment încât să poată să achiziţioneze şi în continuare să participe la această investiţie. Cred că Romgaz are o capacitate financiară poate mai mare decât Petrom. Să nu subestimăm Romgaz. Este o companie cu un viitor foarte mare”.

Potrivit lui Virgil Popescu, Fondul de Modernizare este un fond de la care România se poate alimenta. El are o valoare de circa 6 miliarde de euro și valoarea lui crește, funcție de certificatele de CO2: “Prin acest fond se vor face investițiile în sistemul energetic național -70% din acest fond se va duce în investiții în capacități de stocare, rețele, reabilitare sau construcția de rețele de transport și distribuție -30% pot merge și pentru producția energetică pe bază de gaze naturale”.

 

Articole recente

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

2 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

4 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

5 ore ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

5 ore ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

8 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More