Energie

Virgil Popescu: România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media UE

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a Regulamentului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniind că, în perioada de aplicare a regulamentului, România a realizat economii voluntare de 21,2%, peste media UE, potrivit Agerpres.

Ministrul Energiei a participat, marţi, la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.

“Statele Membre au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze naturale, adoptat la data de 26 iulie 2022. Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord marţi să prelungească cu un an, până în martie 2024, reducerea voluntară a cererii de gaze cu 15%, pentru a ajuta la pregătirea unei alte ierni cu livrări scăzute de energie din Rusia, transmite Reuters.

Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor.

Măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale au fost introduse de UE a fost în luna august a anului trecut, ca răspuns la reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa.

În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 – ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.

Articole recente

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

6 minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

8 minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

8 minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More