Știu că există investitori americani care sunt interesați de achiziția activelor Lukoil, ceea ce înseamnă inclusiv achiziția câmpului pe gaze Trident, a declarat europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al energiei, la Forumul Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence.
Acesta a explicat: “Evident că statul român, ca toate statele, respectă sancțiunile impuse de SUA companiei Lukoil, așteptăm să vedem și știu că se lucrează la nivelul Guvernului, la nivelul Ministerului Energiei la o soluție în așa fel încât Lukoil, ca rafinărie, să poată funcționa în continuare.
Știu că există investitori americani care sunt interesați de achiziția activelor Lukoil, ceea ce înseamnă inclusiv achiziția câmpului pe gaze Trident. Mi-aș dori să încercăm un parteneriat româno-american pentru Lukoil, nu știu cu ce companii, dar am putea discuta și de un parteneriat româno-american pe activele din România ale Lukoil. Să așteptăm să vedem ce se întâmplă în următoarele săptămâni, dar eu sunt convins că vom găsi cea mai bună soluție în așa fel încât aceste sancțiuni să se transforme într-o oportunitate pentru România și nu într-o vulnerabilitate”.
Trident, despre care Lukoil a afirmat în 2015 că ar putea conține cel puțin 30 de miliarde de metri cubi de gaz, se numără printre descoperirile de mare anvergură din Marea Neagră. Compania Vantage Drilling, listată la Oslo, a anulat, recent, un contract de foraj pentru anul viitor, care, potrivit două surse din industrie citate de Reuters, era încheiat cu compania petrolieră rusă Lukoil, sancționată, pentru explorarea zăcământului de gaz Trident din Marea Neagră, România.