Banci

Vista Bank Romania (fosta Marfin Bank), înscrisă în Registrul ASF, în vederea prestării de servicii și activități de investiții

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, ieri, înscrierea instituției de credit Marfin Bank (Romania) S.A. în Registrul ASF, la solicitarea Băncii Naționale a României, în vederea prestării de servicii și activități de investiții, potrivit unui comunicat.

Din 21 mai, Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, și-a schimbat numele în Vista Bank Romania, după cum a anunțat banca, luni, într-o conferință de presă.

Redenumirea băncii este ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum și perfecționarea portofoliului de produse și servicii, potrivit unui comunicat.

Noua Vista Bank Romania se adresează companiilor medii și persoanelor fizice cu venituri peste medie, în special companiilor cu vânzări între 3 – 50 de milioane de euro și persoanelor fizice cu venit lunar net de peste 5.000 de lei.

Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcție de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piață până la 1% și crearea unui model de afaceri profitabil și durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieței.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

o oră ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More