Update articol:

Vladimir Putin susţine că Nord Stream 2 va stabiliza preţurile gazelor în Europa

Vladimir Putin susţine că Nord Stream 2 va stabiliza preţurile gazelor în Europa
 - poza 1 Sursa foto: en.kremlin.ru

Conducta Nord Stream 2 va servi la stabilizarea preţurilor la gaze în Europa, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, la o reuniune televizată a Guvernului, la care a participat şi şeful Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Putin a anunţat că a doua linie a gazoductului Nord Stream 2 va fi în curând umplută cu gaze.

De la începutul anului şi până în prezent, preţurile la gaze în Europa au crescut cu peste 600%, după ce Rusia a limitat livrările tocmai într-un moment în care economiile europene ieşeau din pandemie. Preţul gazelor naturale în Europa a atins săptămâna trecută un nou nivel record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă, dar şi de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, şi clienţii săi.

Putin a dat asigurări că Nord Stream 2 este pregătit pentru exporturile de gaze şi a afirmat că gazoductul va ajuta la scăderea preţurilor la gaze în Europa.

“Vreau să felicit Gazprom şi partenerii noştri din proiectul Nord Stream 2 pentru finalizarea lucrărilor şi crearea acestei rute suplimentare, care este pregătită de funcţionare”, a declarat preşedintele rus.

Construcţia conductei, destinată să transporte gaz din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina, a fost finalizată în septembrie, dar ea rămâne inactivă în timp ce aşteaptă aprobările autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles.

Şi vicepremierul rus Alexander Novak a declarat miercuri că Rusia este pregătită să mărească exporturile de gaze către Europa, confruntată cu creşterea vertiginoasă a preţurilor pe fondul cererii crescute şi al lipsei de aprovizionare, dar pe baza unor contracte pe termen lung – un aranjament ocolit de companiile europene în favoarea unor acorduri de tranzacţii pe termen scurt.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţul european de referinţă a ajuns săptămâna trecută la nivelul record de 162,775 euro pentru un Megawatt-oră, peste precedentul record stabilit în data de 6 octombrie. Aceste preţuri sunt de şapte ori mai mari decât cele înregistrate la începutul anului şi au determinat unele industrii să-şi reducă producţia.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026