Update articol:

Warren Buffett pariază pe proprietățile imobiliare din Dubai, în timp ce piața e în declin

Divizia imobiliară a conglomeratului miliardarului Warren Buffett, Berkshire Hathaway Inc, a anunțat că își va extinde operațiunile de brokeraj în Orientul Mijlociu prin deschiderea unui birou în Dubai, potrivit Reuters.

Compania a anunțat că intenționează, de asemenea, să deschidă un al doilea birou în Emiratele Arabe Unite, în Abu Dhabi, “în decurs de un an”.

“Dubaiul a fost o prioritate pentru extinderea globală a rețelei noastre, reprezentând inovație în rândul liderilor mondiali și fiind un centru mondial de top pentru comerț, logistică, turism și finanțe”, a declarat Gino Blefari, președintele Berkshire Hathaway HomeServices.

Extinderea companiei în Dubai vine în ciuda unui declin al pieței – prețurile coborând cu peste un sfert față de maximele de la jumătatea anului 2014 -, care a afectat câștigurile dezvoltatorilor de top și a forțat companiile de construcții și inginerie să reducă numărul locurilor de muncă și să oprească planurile de extindere.

S&P Global Ratings a anunțat, în luna februarie, că prețurile la proprietățile rezidențiale din Dubai vor scădea în acest an cu 5-10%, din cauza unui decalaj continuu între cerere și ofertă, pentru a se stabiliza în 2020.

În 2009-2010, prețurile locuințelor în economia extrem de diversificată a Dubaiului au scăzut cu peste 50% față de vârfuri. Acest lucru a forțat Dubaiul să ceară un ajutor de  20 de miliarde de dolari de la Abu Dhabi pentru a scăpa de o criză a datoriilor, care a amenințat că va forța anumite companii legate de stat să nu poată plăti datorii de miliarde de dolari.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (10/09/2025)

Decizii A.S.F. privind aprobarea achizitionarii actiunilor PAID S.A.

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (10/09/2025)

Vanzare statii de incarcare masini electrice

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (10/09/2025)

Alegere Presedinte Consiliu de Administratie Actualizare Comitete Consultative