International

WSJ: Rusia plănuieşte o fuziune între Rosneft, Gazprom Neft şi Lukoil pentru a deveni al doilea mare producător de petrol din lume

Oficialii şi directorii ruşi au avut discuţii privind fuziunea celor mai mari companii petroliere ale ţării, pentru a forma un singur producător, a anunţat publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Bloomberg.

Conform potenţialului plan, compania de stat Rosneft PJSC va prelua Gazprom Neft şi Lukoil PJSC. Discuţiile, care au început în urmă cu câteva luni, nu vor fi încheiate în mod obligatoriu cu un acord, iar planurile s-ar putea modifica, susţin sursele.

Reprezentanţii Lukoil şi Gazprom Neft nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii trimise în afara orelor de program. Serviciul de presă al Rosneft nu acceptă solicitări în afara orelor de program.

Un purtător de cuvânt al Rosneft a precizat, totuşi, că informaţiile publicate de WSJ sunt false, conform informaţiilor pe care le are la dispoziţie, şi a precizat într-un email către WSJ că articolul “ar putea avea ca obiectiv crearea de avantaje competitive pe piaţă în interesul altor participanţi pe piaţă”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Lukoil a declarat că nici compania şi nici acţionarii nu sunt angajaţi în negocieri de fuziune, în timp ce purtătorul de cuvânt al Gazprom Neft şi Gazprom PJSC nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii, conform WSJ.

De asemenea, un purtător de cuvânt de la Kremlin a spus că nu are cunoştinţă de un acord.

Dacă o astfel de tranzacţie se va realiza, noua entitate ar fi cea mai mare producător mondial de ţiţei după Saudi Aramco, conform WSJ.

În octombrie, Ministerul de Finanţe anunţa că veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat au urcat cu 49,4%, în perioada ianuarie – septembrie 2024, pe fondul preţului mai ridicat pentru ţiţei, principala materie primă de export a Rusiei, depăşind nivelul previzionat anterior.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

3 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

3 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

3 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

3 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More