International

Zeci de mii de persoane au participat la Budapesta la un miting al principalului opozant al lui Viktor Orban

Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la Budapesta la mitingul lui Peter Magyar, figură în ascensiune a opoziţiei ungare, cu o zi înainte de alegerile europene, informează AFP.

“Împreună, putem salva Ungaria. Suntem aici şi suntem gata să schimbăm destinul nostru, un viitor pe care o putere perfidă şi opresoare vrea să ni-l impună”, a declarat Peter Magyar, 43 de ani, în faţa unei mulţimi compacte, care flutura drapele ungare sau pancarte pe care se putea citi: “Treziţi-vă, unguri!” şi “Suntem stăpânii viitorului nostru”.

 

În urmă cu o săptămână, Viktor Orban reunise la rândul său zeci de mii de susţinători ai săi la Budapesta.

Partidul său, Fidesz, este creditat cu circa 50% din voturi, potrivit celor mai recente sondaje, însă Tisza (Respect şi libertate), mişcarea lui Magyar, care se vrea “nici de stânga, nici de dreapta”, este creditată deja cu 27% pentru scrutinul de duminică.

Peter Magyar, fost înalt funcţionar intrat în opoziţie, a irupt în februarie pe scena politică, iniţiind o mişcare de contestare faţă de Orban, fără precedent după revenirea acestuia la putere în 2010.

El a ştiut să capitalizeze furia ungurilor după scandalul provocat de graţierea acordată unui bărbat condamnat într-un dosar pentru pedofilie.

De atunci, el a depăşit partidele de opoziţie existente, cu discursul său conservator foarte critic la adresa corupţiei care, potrivit lui, ruinează Ungaria. (Agerpres)

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

59 de minute ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More