Update articol:

25 de ani de prezență a OMV Petrom la BVB – Brokeri: SNP, una dintre „ancorele” pieței de capital; Neptun Deep poate deschide un nou ciclu de creștere

25 de ani de prezență a OMV Petrom la BVB – Brokeri: SNP, una dintre „ancorele” pieței de capital; Neptun Deep poate deschide un nou ciclu de creștere
 - poza 1 Imagine generata cu ajutorul AI

OMV Petrom a fost, în ultimii 25 de ani, una dintre „ancorele” Bursei de Valori București, contribuind prin dimensiune, lichiditate și vizibilitate la maturizarea pieței și la atragerea investitorilor locali și internaționali, apreciază brokerii consultați de Financial Intelligence. După o perioadă în care SNP s-a remarcat inclusiv prin politica de remunerare a acționarilor, compania ar putea intra într-o nouă etapă investițională: Neptun Deep și celelalte proiecte majore de dezvoltare pot transforma profilul OMV Petrom și pot deschide un nou ciclu de creștere.

Acțiunile OMV Petrom (SNP) au închis ședința de ieri la 1,2030 lei, cotația marcând o creștere de 20,90% de la începutul anului și de 45,55% în ultimele 12 luni, potrivit datelor BVB.

  • Antonio Oroian, Goldring: OMV Petrom – combinație importantă între aprecierea cotației acțiunilor și distribuirile de dividende

În cei 25 de ani de prezență la Bursa de Valori București, OMV Petrom a devenit una dintre companiile de referință ale pieței de capital românești, apreciază Antonio Oroian

Senior Trader & Investment Advisor Goldring. El ne-a spus: “Prin dimensiunea ei, lichiditate și vizibilitate, SNP a contribuit atât la maturizarea BVB, cât și la creșterea atractivității acesteia pentru investitorii instituționali și individuali.

Din perspectiva acționarilor, OMV Petrom a oferit de-a lungul timpului o combinație importantă între aprecierea cotației acțiunilor și distribuirile de dividende. Cred că această capacitate de a genera cash-flow pentru investitori a fost un element esențial în definirea profilului SNP ca acțiune de portofoliu.

În următorii ani,  profilul investițional al companiei poate trece într-o nouă etapă. Neptun Deep este, probabil, cel mai important catalizator, având potențialul de a transforma OMV Petrom într-un jucător și mai important pe piața energetică regională.

Pentru investitori, provocarea va consta în echilibrul dintre capitalul pe care compania are nevoie să îl aloce proiectelor de dezvoltare, rezultatele generate și capacitatea companiei de a continua să ofere valoare acționarilor prin dividende și aprecierea pe termen lung a acțiunii.”

  • Lucian Isac, Estinvest: Etalon incontestabil de transparență pentru întreaga piață financiară din România

OMV Petrom (SNP) reprezintă una din pietrele de temelie ale pieței de capital din România, jucând un rol esențial în maturizarea Bursei de Valori București (BVB), apreciază Lucian Isac, director general Estinvest: “Parcursul de un sfert de secol al companiei la bursa locală a marcat tranziția BVB de la o piață emergentă de mici dimensiuni la o platformă matură, capabilă să atragă capital instituțional global. Prin dimensiunea sa impresionantă și standardele ridicate de guvernanță corporativă, OMV Petrom a devenit un etalon incontestabil de transparență pentru întreaga piață financiară din România. Acțiunea SNP a oferit investitorilor un echilibru între stabilitate, apreciere de capital și randament pe termen lung, demonstrând o reziliență remarcabilă chiar și în perioadele dominate de volatilitate macroeconomică sau de schimbări legislative.

SNP este o prezență constantă în topul celor mai tranzacționate simboluri de la BVB și deține o pondere semnificativă în indicii reprezentativi ai bursei (în indicele principal al bursei, BET, SNP ocupa poziția a doua, cu o  pondere de  16,04%) .

Prin prisma dimensiunilor capitalizării , de asemenea, SNP ocupa poziția a doua între emitenții listați la BVB, fiind devansat doar de Banca Transilvania. De altfel, prin nivelul capitalizării, SNP reprezintă un pilon important de susținere a tranziției BVB către categoria piețelor dezvoltate, primul pas fiind cel  de piață emergentă.

Atractivitatea acțiunii SNP este confirmată și de randamentul din ultima perioadă: creștere de aprox. 20% de la începutul acestui an și de aproape 50% în ultimele 12 luni.

Un alt pilon al atractivității companiei îl constituie politica sa de remunerare a acționarilor, bazată pe un model predictibil cu dividend, asumat in cadrul principiilor de guvarnata corporativa.Astfel, SNP îmbină distribuirea unui dividend de bază, aflat într-o creștere sustenabilă, cu acordarea de dividende speciale în anii cu performanțe financiare excepționale. Această strategie s-a reconfirmat în 2026 prin acordarea unui dividend brut total de 0,0578 lei per acțiune (compus dintr-un dividend de bază de 0,0466 lei, în creștere cu 5%, și un dividend special de 0,0112 lei), asigurând un randament net de aproximativ 5%.

SNP derulează în prezent un program masiv de investiții, estimat la 9,4 miliarde de lei pentru anul 2026, din care o foarte mare parte este direcționata către proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Începerea producției offshore va debloca din 2027 un nivel superior de generare de cash flow. În plus, prin integrarea parcurilor de energie regenerabilă și a producției de biocombustibili, SNP evoluează de la un operator clasic de petrol și gaze către un model hibrid, poziționându-se ca lider al tranziției energetice regionale.”

  • Ștefan ULEIA, Prime Transaction: Un emitent de dimensiune europeană care a adus lichiditate, vizibilitate internațională și investitori străini pe BVB

25 de ani de OMV Petrom la BVB înseamnă, în esență, 25 de ani de maturizare a pieței de capital românești. SNP a fost ancora pieței, un emitent de dimensiune europeană care a adus lichiditate, vizibilitate internațională și investitori străini pe BVB, unul dintre motoarele indicelui BET și una dintre principalele porți de intrare ale capitalului străin în România, ne-a transmis Ștefan Uleia, Equity Portfolio Manager Prime Transaction: “Evoluția SNP este strâns legată de maturizarea BVB, care a crescut de la statutul de piață de mici dimensiuni, puțin vizibilă investitorilor internaționali, la cel de piață emergentă. Din perspectiva investitorilor, evoluția SNP a fost una stabilă. Compania a distribuit dividende an după an, iar acestea au reprezentat o componentă esențială a randamentului total. SNP a oferit constant unul dintre cele mai atractive randamente de dividend din BET, un profil de tip „value plus cash return” rar întâlnit la nivel regional. Pentru mulți investitori români, SNP a fost prima acțiune din portofoliu și primul contact cu conceptul de investiție pe piața de capital. Privind înainte, Neptun Deep poate redefini profilul investițional al SNP. Trecerea de la un business de rafinare și distribuție, cu marje ciclice, la un producător important de gaze naturale pentru Europa deschide atât un potențial de creștere structurală a cash-flow-ului, cât și posibilitatea unei reevaluări a companiei în următorii ani.”

  • Monica Ivan, BRK: SNP a fost, este și ne așteptăm să rămână un emitent de referință al pieței locale

OMV Petrom este o poveste de succes a pieței de capital din România: o privatizare de succes a unui actor economic strategic listat la bursă, urmată de păstrarea statutului de reper al pieței în ultimii 25 de ani, cu un procent important în cadrul indicelui BET, a declarat Monica Ivan, Director Strategie, Dezvoltare și Guvernanță Corporativă BRK Financial Group: “Astfel, compania a contribuit nu doar la atractivitatea bursei în general dar și la lichiditatea acesteia, SNP regăsindu-se foarte des printre cele mai tranzacționate acțiuni de la BVB.

Mai mult, în ultimii 10 ani OMV Petrom a avut o politică consecventă de a distribui dividende cu un randament atractiv pentru unii investitori. Acest lucru a arătat maturitatea companiei care, în același timp, nu a neglijat investițiile, fie că a fost vorba de revitalizarea unor active existente, de extinderea către energia regenerabilă sau co-generare ori de active de maximă importanță națională cum este perimetrul Neptun Deep. Pe scurt: SNP a fost, este și ne așteptăm să rămână un emitent de referință al pieței locale, dar și o companie care are un impact esențial la nivelul industriei energetice din România.“

  • Gabriel Aldea, Investimental: Față de deschiderea din prima zi de tranzacționare, prețul acțiunii a crescut de aproximativ 20 de ori, la care se adaugă dividendele distribuite de-a lungul anilor

OMV Petrom este una dintre companiile-etalon ale pieței de capital românești și, fără îndoială, una dintre poveștile de succes ale Bursei de Valori București din ultimii 25 de ani, consideră Gabriel Aldea, Deputy CEO Investimental.  El ne-a transmis: “Astăzi este a doua cea mai mare companie românească listată la BVB, iar pentru un investitor care a privit compania pe termen lung evoluția este remarcabilă: față de deschiderea din prima zi de tranzacționare, prețul acțiunii a crescut de aproximativ 20 de ori, la care se adaugă dividendele distribuite de-a lungul anilor.

Rolul OMV Petrom trebuie privit însă dincolo de performanța acțiunii. SNP a fost prima mare companie din sectorul energetic și de utilități listată la BVB și a deschis, într-o anumită măsură, drumul și pentru celelalte companii de stat mari din energie, începând din 2006. Este un lucru important, pentru că energia este acum componenta definitorie a pieței românești de capital și unul dintre principalele sale atuuri în relația cu investitorii locali și internaționali.

Intrarea OMV în acționariatul majoritar a reprezentat, la rândul său, un moment important. A ridicat ștacheta atât în ceea ce privește administrarea și eficiența operațională a companiei, cât și în partea legată de guvernanța corporativă și relația cu investitorii. În același timp, OMV Petrom a devenit un reper pentru celelalte companii românești din energie și prin amploarea proiectelor de dezvoltare asumate. Neptun Deep este probabil cel mai bun exemplu: originile proiectului actual merg până la parteneriatul început cu ExxonMobil pentru explorarea zonei de mare adâncime a Mării Negre. În lipsa inițiativei OMV Petrom, Neptun Deep, cel mai mare proect energetic din sfera gazelor naturale din Europa, probabil nu ar fi început.

Dimensiunea OMV Petrom, lichiditatea acțiunilor SNP și deschiderea companiei față de piață au contribuit semnificativ și la creșterea atractivității BVB pentru investitorii instituționali străini. Un rol important l-a avut aici și Fondul Proprietatea, care a realizat în timp plasamente accelerate de acțiuni SNP. Aceste tranzacții au adus la București investitori instituționali de calibru, pentru unii dintre ei OMV Petrom reprezentând unul dintre primele contacte cu piața românească. Odată făcut acest prim pas, interesul s-a putut extinde ulterior și către alți emitenți locali. Din acest punct de vedere, SNP a avut un efect care a depășit compania în sine, contribuind la vizibilitatea și dezvoltarea întregii piețe.

Un alt element definitoriu pentru OMV Petrom îl reprezintă dividendele. În perioada post-criză financiară, compania a devenit unul dintre emitenții preferați de investitorii interesați de distribuții consistente de cash, ajungând în anumite perioade la două distribuții într-un an, prin dividende de bază și speciale. Acest lucru a contribuit la fidelizarea acționarilor și la atragerea unor noi investitori.

Ceea ce mi se pare însă deosebit de interesant în cazul OMV Petrom este că politica generoasă de remunerare a acționarilor nu a venit în detrimentul dezvoltării. Compania a reușit să combine dividendele cu păstrarea unei capacități financiare importante pentru investiții și a continuat să aloce sume foarte mari proiectelor de viitor. Neptun Deep este, evident, proiectul emblematic și presupune investiții de ordinul miliardelor de euro, dar strategia este mult mai amplă și include investiții în producția tradițională, combustibili sustenabili, precum și dezvoltarea unor capacități de producție a energiei regenerabile, inclusiv proiecte solare și eoliene.

Cred că tocmai această combinație – cash returnat acționarilor prin dividende și capital investit pentru creșterea viitoare – reprezintă una dintre cheile succesului OMV Petrom la bursă. Dividendele recompensează acționarii pentru performanța deja obținută, în timp ce investițiile oferă argumentul pentru a rămâne acționar și perspectiva pentru investitorii care analizează compania astăzi.

Din această perspectivă, profilul SNP pentru următorii ani mi se pare foarte interesant. Nu mai vorbim doar despre o companie solidă, matură, dintr-un sector cu o componentă defensivă și cu un istoric important de dividende. Prin dimensiunea investițiilor aflate acum în dezvoltare, în primul rând Neptun Deep, OMV Petrom capătă tot mai mult și caracteristicile unei companii de creștere. Intrarea în producție a acestor proiecte poate schimba semnificativ dimensiunea și structura businessului în următorii ani.

După 25 de ani la bursă, poate că acesta este cel mai relevant lucru pentru investitori: OMV Petrom are în spate o istorie foarte bună la BVB, dar povestea sa nu este doar despre trecut. Compania are în față proiecte care îi pot deschide un nou ciclu de dezvoltare.”