Cei 25 de ani de prezență a OMV Petrom la Bursa de Valori București reprezintă un reper important atât pentru companie, cât și pentru evoluția pieței de capital din România, consideră Teodora Preoteasa, membru al Consiliului de Supraveghere OMV Petrom (simbol BVB: SNP). Potrivit acesteia, investițiile majore de care România are nevoie nu pot fi susținute dintr-o singură sursă de finanțare, iar piața de capital poate avea un rol esențial în mobilizarea capitalului către proiecte cu impact real în economie.
„Cei 25 de ani de prezență a OMV Petrom la Bursa de Valori București reprezintă un reper important atât pentru companie, cât și pentru evoluția pieței de capital din România. Este o relație construită în timp, care vorbește despre încredere, transparență și capacitatea pieței de capital de a susține dezvoltarea unor companii strategice pentru economia românească”, a declarat Teodora Preoteasa pentru Financial Intelligence.
Potrivit acesteia, OMV Petrom este astăzi unul dintre cei mai importanți emitenți ai Bursei de Valori București, iar parcursul companiei din ultimii 25 de ani reflectă și procesul de maturizare a pieței locale de capital.
„O piață de capital puternică înseamnă mai multe opțiuni de finanțare pentru companii, mai multe oportunități pentru investitori și, în final, o economie mai competitivă”, a spus Teodora Preoteasa.
-
Teodora Preoteasa: România are nevoie de investiții majore
Privind spre viitor, Teodora Preoteasa consideră că România are nevoie de investiții majore în domenii esențiale precum energia și infrastructura, dar și pentru susținerea tranziției și creșterea competitivității economiei.
Dimensiunea necesarului de investiții face însă ca nicio sursă de finanțare să nu fie suficientă singură. „România are nevoie de investiții majore, inclusiv pentru energie, infrastructură, tranziție și creșterea competitivității. Dimensiunea acestor investiții face ca nicio sursă de finanțare să nu fie suficientă singură. Capitalul public, fondurile europene și capitalul privat trebuie să lucreze împreună, iar piața de capital poate avea un rol esențial în mobilizarea și direcționarea acestor resurse către proiecte cu impact real în economie”, a declarat Teodora Preoteasa.
În opinia sa, Bursa de Valori București își poate consolida în următorii ani poziția de platformă de finanțare a economiei, inclusiv prin atragerea unei participări mai mari a capitalului privat la proiectele de dezvoltare ale României.
„Cred că următorii ani pot consolida și mai mult rolul Bursei de Valori București ca platformă de finanțare a economiei și pot aduce o participare tot mai amplă a capitalului privat la dezvoltarea României”, a mai spus Teodora Preoteasa.
OMV Petrom marchează astăzi 25 de ani de prezență la Bursa de Valori București, acțiunile companiei fiind tranzacționate sub simbolul SNP.