Update articol:
Comunicat

270.000 de români au acumulat peste 1 miliard de lei pentru pensie, prin BT Pensii

270.000 de români au acumulat peste 1 miliard de lei pentru pensie, prin BT Pensii
 - poza 1

Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, potrivit unui comunicat. De la începutul acestui an, BT Pensii a atras 55.000 de participanți noi. 25% dintre aceștia au aderat 100% online, prin aplicația BT Pay.

Față de iulie 2025, a crescut cu 50% numărul de persoane care economisesc în fondurile de pensii facultative Pensia Mea și Pensia Mea Plus, respectiv valoarea contribuțiilor lunare. Totodată, una din două persoane care a ales să economisească în ultimele 12 luni într-un fond de pensii facultative a optat pentru BT Pensii.

Cifrele arată că pentru tot mai mulți români economisirea pentru pensie este parte a planificării financiare pe termen lung, nu mai este doar o opțiune, potrivit comunicatului. Pensia facultativă administrată privat înseamnă bani acumulați într-un fond pentru o viitoare pensie, care completează pensia publică, la retragerea din activitate. La aceasta poate contribui atât angajatul, cât și angajatorul în numele angajatului, ca beneficiu suplimentar la salariu.

Sistemul de pensii din România cuprinde Pilonul 1 (pensia publică de stat), Pilonul 2 (pensia privată obligatorie) și Pilonul 3 (pensia privată facultativă). BT Pensii este singura companie românească pe piața pensiilor facultative și unul dintre cei mai mari administratori de profil.

  • În România, pensia publică este semnificativ mai mică decât venitul din perioada activă profesional: media lunară a acesteia este de aproape 3.000 de lei, echivalentul a aproximativ jumătate din salariul mediu net.
  • Scăderea populației României – ajunsă acum la 19 milioane de persoane – este asociată mai multor factori: natalitatea scăzută, menținerea sporului natural negativ, migrația internațională și schimbarea comportamentului demografic și familial.
  • Raportul dintre numărul de persoane care lucrează și pensionari de asigurări sociale de stat este tot mai dezechilibrat în România, în prezent fiind de 10:8.
  • Vârsta medie a populației din România a crescut și a ajuns la aproape 43 de ani.
  • Pe de altă parte, a crescut speranța de viață și în țara noastră la peste 76 de ani, așa încât oamenii petrec mai mulți ani la pensie decât în trecut, ceea ce înseamnă că românii au nevoie de resurse financiare pentru o perioadă mai lungă după încheierea carierei.

Evoluțiile demografice și sociale contribuie la accentuarea deficitului numărului de angajați și la creșterea cheltuielilor publice pentru pensii, sănătate și îngrijire socială. Din acest motiv, economisirea suplimentară pentru pensie devine tot mai importantă pentru menținerea unui anumit nivel de trai după încheierea carierei.

BVB | Știri BVB
UAMT S.A. (UAM) (20/07/2026)

Hotarari AGA E 20.07.2026

Sphera Franchise Group (SFG) (20/07/2026)

Finalizarea primei etape a programului de rascumparare actiuni proprii

BIOFARM S.A. (BIO) (20/07/2026)

Notificare BCR - rezultate oferta publica de preluare voluntara

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (20/07/2026)

Progres in proiectul Neptun Deep_platforma de productie a fost instalata

OMV PETROM S.A. (SNP) (20/07/2026)

Progres in cadrul Neptun Deep_platforma offshore de productie a fost instalata