Charles Michel şi Ursula von der Leyen, doi cei mai importanţi lideri ai Uniunii Europene (UE), se vor deplasa sâmbătă la baza militară din Torrejon de Ardoz, lângă Madrid, unde Spania a instalat un centru de primire pentru angajaţii afgani ai instituţiilor UE evacuaţi din Kabul, a anunţat vinei şeful diplomaţiei spaniole, informează AFP.
“Baza din Torrejon va fi mâine (sâmbătă) centrul Europei”, a declarat Jose Manuel Albares într-un interviu pentru postul de radio Cadena Ser, cu privire la vizita preşedintelui Consiliului European şi al preşedintei Comisiei Europene, ce vor fi însoţiţi de premierul spaniol Pedro Sanchez.
Albares a precizat că acest centru, instalat de armata spaniolă în patru zile, ar putea primi o mie de persoane şi va fi “un hub”, “centrul logistic al Europei, pentru că pe aici vor tranzita toţi afganii care au colaborat cu diferite instituţii ale UE”.
Într-un comunicat publicat luni, Ministerul Afacerilor Externe spaniol a anunţat că Albares, în timpul discuţiilor cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat acordul Spaniei de a servi drept “punct de intrare în UE” pentru refugiaţii afgani care lucrau la Kabul pentru cele două instituţii.
“Ei sosesc în Spania şi, de aici, merg în alte ţări care le oferă vize”, a explicat Albares pentru Cadena Ser.