Update articol:

Iran: Zece ani de închisoare pentru un fost guvernator al Băncii centrale

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Un fost guvernator al Băncii centrale a Iranului a fost condamnat sâmbătă la 10 ani de închisoare, fiind găsit vinovat că a delapidat 160 de milioane de dolari şi a provocat pierderea a 20 de milioane de euro în detrimentul vistieriei statului, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Valiollah Seif, acum în vârstă de 69 de ani şi care s-a aflat în fruntea Băncii centrale a Iranului între 2013 şi 2018, a rămas deocamdată în libertate, având posibilitatea să facă apel.

Adjunctul său Ahmad Araghchi a fost condamnat la rândul său la opt ani de închisoare, iar un al treilea acuzat în proces, un alt adjunct al lui Seif, Rassoul Sajad, a primit 13 ani pentru “participare la trafic ilegal de valute şi luare de mită”, a precizat Mizan Online, agenţia Autorităţii judiciare iraniene.

Acest caz a făcut vâlvă în Iran, fiind prima dată când a fost inculpat un guvernator al Băncii centrale.

În 2018, Departamentul Trezoreriei din SUA l-a pus pe Seif pe lista sancţiunilor pentru contribuţia sa la transferul a milioane de dolari către gruparea Hezbollah.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media