Update articol:

Preşedintele sârb acuză Ucraina şi o ţară din UE pentru ameninţările cu bombă vizând avioane Air Serbia

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a acuzat duminică noapte Ucraina şi o ţară neidentificată din Uniunea Europeană că se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă vizând avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.

De la lansarea invaziei Rusiei în Ucraina spre sfârşitul lunii februarie, cel puţin 12 zboruri ale Air Serbia au fost nevoite să se întoarcă la Belgrad sau la Moscova din cauza ameninţărilor cu bombă şi aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puţin trei ori.

“Serviciile străine (de informaţii) din două ţări fac aceasta. Una este o ţară din UE, iar Ucraina este cealaltă”, a spus Vucic fără să ofere dovezi.

Serbia, care este aproape în întregime dependentă de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova. Vucic a declarat că ţara va continua să facă acest lucru “din principiu”.

“Continuăm aceste zboruri literalmente din principiu, pentru că vrem să arătăm că suntem o ţară liberă şi luăm propriile decizii. Nu decideţi pentru noi când să anulăm zborurile”, a insistat el.

În ultimele săptămâni, Belgradul a votat de trei ori pentru rezoluţiile Naţiunilor Unite care condamnau invadarea Ucrainei de către Rusia şi au suspendat-o din principalul organism al ONU pentru drepturile omului.

Moscova numeşte acţiunile sale în Ucraina “operaţiune specială”.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd