Update articol:

Ucraina: Zelenski l-a numit la conducerea interimară a SBU pe Vasil Maliuk, fost şef al direcţiei anticorupţie

Zelenski Sursa foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit luni ca şef interimar al Serviciului de Securitate (SBU) pe Vasil Maliuk, la o zi după ce l-a îndepărtat brusc din funcţie pe predecesorul acestuia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Zelenski a semnat luni decretul de numire a lui Maliuk la şefia interimară a SBU, după ce duminică l-a suspendat de la conducere pe Ivan Balanov, prietenul său din copilărie, pentru ceea ce preşedintele a spus a fi eşecul acestuia de a elimina trădarea din rândurile SBU.

Maliuk are 39 de ani, a fost prim-adjunct al şefului SBU din martie 2020 şi a condus Direcţia principală de combatere a corupţiei şi crimei organizate a Direcţiei centrale a SBU, conform profilului său de pe site-ul serviciului.

Duminică, Zelenski l-a suspendat de asemenea pe procurorul-şef al Ucrainei, Irina Venediktova, invocând zeci de cazuri de colaborare cu Rusia printre angajaţii biroului său şi ai SBU.

Andrii Smirnov, adjunctul şefului cancelariei prezidenţiale, a afirmat luni la televiziunea ucraineană că Bakanov şi Venedinktova ar putea reveni în funcţii dacă vor fi exoneraţi de anchetele din instituţiile pe care le-au condus.

‘Trăim într-o ţară care respectă legea şi, desigur, mă pot gândi la (posibilitatea) aceasta’, a spus Smirnov.

Într-o altă schimbare la nivel înalt, parlamentul a acceptat luni demisia înaintată săptămâna trecută de ministrul pentru politici sociale, Marina Lazebna, care nu şi-a motivat decizia.

Premierul Denis Şmîhal a emis un comunicat în care i-a mulţumit pentru munca ‘eficientă’ depusă de la numirea în funcţie în martie 2020, dar nu a precizat cine o va înlocui.

BVB | Știri BVB
COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (11/05/2026)

Punct de vedere referitor la pct. 5 din Raportul Auditorului Financiar 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/05/2026)

Structura actionariat la data de 30 aprilie 2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (11/05/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/05/2026)

Hotarari AGA O 11.05.2026

ORASUL PREDEAL (PRD26) (11/05/2026)

Plata cuponului 40 (ultimul) & rambursare rata principal 39