Update articol:

Senat: Proiectul de lege privind interzicerea achiziţionării şi utilizării de programe antivirus din Federaţia Rusă, adoptat

Senat: Proiectul de lege privind interzicerea achiziţionării şi utilizării de programe antivirus din Federaţia Rusă, adoptat
 - poza 1

Senatul a adoptat, miercuri, în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, potrivit Agerpres.

Au fost înregistrate 108 voturi “pentru” şi o abţinere.

Proiectul de act normativ stabileşte cadrul juridic şi instituţional necesar în vederea interzicerii în România a achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice, de la nivel central şi local, a produselor şi serviciilor software de tip antivirus cu provenienţă din Federaţia Rusă.

În 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, serviciile deja achiziţionate şi/sau instalate vor fi deconectate şi/sau dezinstalate, cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Autorităţii pentru Digitalizarea României, Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Măsura este una temporară şi produce efecte pe întreaga durată a invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, până la data semnării unui tratat de pace sau a unui acord permanent de armistiţiu care să consfinţească integritatea teritorială a Ucrainei.

Proiectul de lege va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (10/12/2025)

Renuntare la mandatul de administrator

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (10/12/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 03.12.2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (10/12/2025)

OMV Petrom deschide urmatorul capitol pentru securitatea energetica a Romaniei

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (10/12/2025)

ROMGAZ continua angajamentul ferm de investitii in perimetrul Neptun Deep