Autor: Laurențiu Căpcănaru
Raportul INFINEXA Agricultura românească – cinci șocuri, o criză structurală este mai deprimant decât poezia bacoviană, dar de un verde crud adevăr. În cele 48 de pagini, sunt prezentate pe larg cele 5 șocuri care au schimbat cu totul fața sectorului agricol, de la optimismul din 2022, când depozitele erau pline, conturile burdușite, iar prețurile la cereale decolau ca rachetele pentru interceptare, la starea de azi, ce aduce a pustiu economic: val de insolvențe, falimente în serie și disperare maximă. Analiza relevă atât problemele structurale ale agriculturii românești, cât și pe cele conjuncturale, generate de contextul economic și geopolitic actual.
Cele 5 șocuri care au lovit agricultura ca o furtună perfectă sunt:
Șocul 1: Scăderea vertiginoasă a cotațiilor pentru cereale. După ce atinseseră recorduri în mai 2022 (grâu 435 EUR/t, porumb 340 EUR/t), prețurile au coborât sub 210 EUR/t în 2025, pe fondul menținerii costurilor la cote înalte.
Șocul 2: Seceta prelungită din perioada 2022-2024. S-a înregistrat un interval de 41 de luni fără precipitații consistente, cea mai lungă secetă din istoria recentă a României, generând pierderi importante cumulate, raportat la potențialul agricol al perioadei.
Șocul 3: Impactul cerealelor provenite din Ucraina. În 2022, volumul importurilor a depășit de peste 20 de ori nivelul din 2021, ceea ce a anulat orice capacitate de negociere a fermierilor și a dus la o cădere drastică a prețurilor de cumpărare pe plan intern.
Șocul 4: Creșterea explozivă a cheltuielilor de producție. Prețul îngrășămintelor azotate s-a majorat cu 344% în doi ani, iar cheltuiala pentru un hectar cultivat cu porumb s-a dublat, ajungând de la 2.500-3.000 lei în 2020 la 5.000-6.500 lei în 2022.
Șocul 5: Tensiunile din Iran, criza energetică și absența producerii locale de îngrășăminte. Petrolul se tranzacționează în jur de 100 de dolari/baril, ureea s-a scumpit cu 49%, în doar câteva săptămâni. România este singurul stat din Uniunea Europeană („UE”) fără fabrici proprii de îngrășăminte, după ce Azomureș și-a oprit definitiv producția, în noiembrie 2025.
Impactul financiar asupra marilor producători agricoli. Potrivit analizei INFINEXA, în perioada 2022-2024, cifra de afaceri a primelor 500 de companii agricole din România a scăzut cu 28,6%. Profitul net al sectorului a înregistrat o prăbușire și mai dramatică, reducându-se cu aproximativ 70%, de la 5,74 miliarde lei, la doar 1,72 miliarde lei. În 2024, aproape 20% din aceste companii au încheiat anul pe pierdere, iar 66% dintre ele înregistrau capital de lucru negativ. Multe dintre fermele mari se află în prezent într-o zonă cu risc maxim de insolvență.
Un paradox evident a marcat anul 2025: deși s-a înregistrat o recoltă record la principalele culturi, numărul insolvențelor în agricultură a atins cote alarmante. Acest fenomen demonstrează clar că problemele sectorului nu sunt conjuncturale, ci profund structurale. O producție bună nu mai este suficientă pentru a repara bilanțuri deteriorate de ani de pierderi acumulate și de îndatorare excesivă.
Vulnerabilitățile structurale ale agriculturii românești
Fermierii români rămân, în esență, „price-takers” – adică acceptă prețurile stabilite pe bursele internaționale, fără a avea un control real asupra valorii de vânzare a producției. Situația este agravată de lipsa irigațiilor, doar circa 5% din suprafața agricolă fiind irigată efectiv. Multe companii au luat decizii de finanțare în perioada de euforie 2021-2022, fixând costuri ridicate înainte ca veniturile să devină incerte și volatile.
Important este și oligopolul din sectorul de trading la nivel global deținut de grupul cunoscut sub acronimul ABCCD: Archer Daniels Midland (ADM), Bunge (care a absorbit Viterra, în iulie 2025), Cargill, COFCO International și Louis Dreyfus Company (LDC). Estimările privind cota de piață a acestui grup variază în funcție de metodologie, sursele credibile disponibile indicând un interval de 70-90% din comerțul global cu cereale comerciale.
La acestea, se adaugă și lipsa instrumentelor eficiente de acoperire a riscurilor (hedging). Criza s-a propagat rapid pe întreg lanțul valoric, de la fermieri către traderi și, în final, către bănci.
Concluzii și perspective pentru 2026
Criza a afectat fermele în mod diferit: companiile prudente, bine capitalizate și cu o gestiune riguroasă au reușit să reziste, în timp ce cele puternic îndatorate și vulnerabile au intrat în dificultate sau chiar în insolvență. Numărul de insolvențe în agricultură a crescut semnificativ în primul trimestru din 2026, iar Banca Națională a României menține sectorul în zona de risc.
Analiza INFINEXA subliniază necesitatea unei intervenții rapide și structurate: restructurarea datoriilor, diversificarea activității, implementarea unor instrumente reale de management al riscului, precum și investiții majore în irigații și reluarea producției locale de inputuri (în special îngrășăminte). Fără măsuri decisive pe aceste direcții, redresarea agriculturii românești va rămâne lentă și fragilă.
Când joci alba-neagra cu prețurile
Dar cel mai mult din analiza Infinexa mi-a atras atenția constatarea: „Marea majoritate a companiilor agricole românești operează fără niciun instrument de hedging al prețurilor – fără contracte forward, fără vânzare futures pe MATIF sau CBOT, fără opțiuni. 100% din producție este vândută la prețul spot al momentului. Absența hedging-ului nu este o eroare izolată – este o consecință a culturii financiare a sectorului și a lipsei de instrumente specializate pe piața românească. Rezultatul: fiecare companie agricolă românească este, prin design, un speculator net pe piața de mărfuri – cumpără inputuri la prețuri de piață și vinde producția la prețuri determinate de conjunctura globală, fără nicio protecție.”
Ups…, cam dură constatarea, chiar dacă reală. Zice cum că agricultorii noștri ar fi niște speculatori sau jucători la păcănele în marele cazino al prețurilor mondiale la cereale.
Fix acum 25 de ani, când credeam că tot ce zboară se mănâncă, am participat, cu tupeul caracteristic vârstei, la un concurs pentru postul de director general la o Bursă de Mărfuri. Mi se spusese să îmi văd de treabă, că postul e de mult dat. Dar eu, batman-batman, ‘mă cafteam cu Dumnezeu de se punea în drumul meu’, darmite cu vreo comisie. Aveam câțiva ani de piață de capital, plus cursurile la Bursa de la Sibiu, lucrasem pe la Agroexportul lui Triță Făniță și mai făcusem și ceva agricultură pe cont propriu. ‘Nu voi ca să mă laud’, dar eram la ani-lumină peste toți candidații pe care îi recomandau doar vocea, talentul, carnetul de partid și experiența de lipit afișe. Doar că nu am ținut cont că eram în alt secol și față de comisia unde toate notabilitățile județului se adunaseră să blagoslovească postul pentru fina unuia din Barosani. S-au uitat cruciș la mine și mi-au atras atenția că în prezentare folosisem cuvinte cam dubioase cum ar fi PUT și Futures (citit românește), iar de ‘naked’ auziseră prin anumite filme. Au fost șocați când le-am zis că o Bursă de cereale nu poate funcționa fără certificate de depozit. Până se legiferau certificatele, susțineam o colaborare strânsă cu Bursa de la Sibiu (BMFMS) care, la momentul acela, funcționa ca piață la termen pentru acțiuni și care începea să aibă în vedere și contractele pentru cereale. Singura soluție de supraviețuire a Bursei ar fi fost tranzacționarea contractelor futures pe grâu la nivel local, cu închiderea dată de una din piețele de referință MATIF (funcționa în plin de câțiva ani) sau Chicago Board of Trade. Chiar le-am făcut teoria că normalitatea este ca o Bursă să tranzacționeze spot și, de acolo, să dezvolte produse la termen, dar cum noi nu aveam altă soluție, să plecăm de la contracte la termen și, atunci când apărea legislația potrivită, să ajungem la o piață spot. Important era ca Bursa să fie utilă fermierilor/procesatorilor, să urmărească evoluția prețurilor la cereale și să ofere instrumente de protecție a riscului. Dacă vorbeam cea mai corectă mandarină cu accent moldovenesc, poate aș fi fost mai înțeles. Ei debitau sămănătorist/pășunist despre tradiție și interbelic, eu le povesteam despre tranzacționare electronică. Daună totală! M-au trimis la plimbare!
Nu spun că eu aș fi salvat instituția respectivă. Propuneam să încerc ce a reușit mai târziu, chiar dacă parțial și nu pentru mult timp, Cristian Sima la Sibiu cu indicele american. Doar că eu voiam pe grâu, că Dow Jones-ul era prea subtil pentru mine, care încă înotam în lanul de cupoane.
N-a fost să fie. Entitatea respectivă a falimentat în mai puțin de 6 luni. Bursa de la Sibiu a dispărut și ea în lupta de orgolii și greșeli de strategie. Pe măsură ce cerințele de conformare cu legislația europeană au evoluat, s-au ridicat și cerințele pentru autorizarea unei contrapărți centrale. Și unde contraparte nu e, nimic nu e, nici derivate nu poți face. Adio hedging, adio arme de luptă contra riscului. Adio posibilități de promovare a contractelor la termen către entitățile locale.
Și dacă ar mai fi existat piețe la termen locale, ele ar fi devenit în timp nerelevante, în condițiile în care accesul la bursele globale a devenit facil, la un click distanță, prin platformele de tranzacționare. O explicație de ce nu este folosit hedgingul de către fermieri este că, fără acele piețe locale, a lipsit forța de vânzare care să promoveze produsele de management al riscului de preț către actorii locali. Deși sunt instrumente financiare și ar putea fi vândute de brokeri sau, mai nou, de omniprezenții furnizori de platforme, datorită costurilor mici de tranzacționare nu se justifică alocarea de resurse pentru tranzacții singulare on-off, cum sunt cele pentru blocarea prețului până la momentul efectiv al vânzării mărfii.
Pe de altă parte, oamenii din agricultură sunt conservatori. Aici și peste tot în lume. Fața lor arsă de soare și bătută de vânt, când le vorbești de strategii de hedging sau opțiuni PUT, arată aceeași dragoste și considerație ca pentru drăgălașa rățușcă (doar că e vorba de Tanymecus dilaticollis – gărgărița frunzelor-rățisoara porumbului, cel mai periculos dăunător de primăvară). Fermierii oricum nu îi iubesc pe traderi, pe care îi consideră niște speculatori veroși, dar trebuie să îi accepte că le iau marfa și, mai ales, că mare parte din finanțare vine de la aceștia. De brokeri, verii mai figuranți de la oraș, care le povestesc de piețe externe și chestii complicate, nici nu vor să audă, când ei au de vândut marfa cel mult în port la Constanța.
Dar și dacă îi convingi pe decidenți, trebuie penetrată și linia a doua, păzită de balaurii de la contabilitate, de care treci precum inamicii la Mărășești. Cum ei sunt oameni vechi în firmă, dispun de încrederea totală a decidentului și sunt căliți în luptele la baionetă cu ANAF-ul, veto-ul lor este până la urmă decisiv.
Culmea e că, teoretic, cheltuielile de hedging pot fi deduse fiscal. Ca ANAF să accepte deductibilitatea pierderilor din hedging și compensarea lor cu veniturile din vânzarea fizică, fermierul trebuie să îndeplinească trei condiții esențiale: documentație solidă (politică internă de hedging aprobată, contracte futures corelate exact cu marfa fizică și procese-verbale de legătură), înregistrare contabilă corectă prin hedge accounting (nu simplist în contul 666 ca o cheltuiala financiară ), precum și demonstrarea eficacității hedging-ului (între 80%-125% corelație cu producția obținută). În caz contrar, operațiunea riscă să fie recalificată ca speculație, cu consecințe fiscale negative. Deci, teoretic este posibil și, contrar așteptărilor, nu partea fiscală e problema, ci necunoașterea mecanismelor, produselor și strategiilor.
Raportul INFINEXA subliniază o vulnerabilitate a sectorului agricol – lipsa mecanismelor de hedging – despre care se știa, dar nu cred că se conștientiza cât este de acută și răspândită. Se preconiza că managementul producătorilor agricoli se va adapta mai repede la noile reguli de piață în secolul XXI.
Soluțiile nu sunt chiar greu găsit, atât timp cât accesul la piețe este posibil, iar, din punct de vedere fiscal, nu există impedimente. Este nevoie doar de dialog între intermediari, bănci și consultanți susținuți de ministerul de resort, instituții, organizații patronale și presă, pentru a convinge producătorii că este spre binele și în interesul lor să-și facă hedging, ca să nu mai fie jucători la cazinoul global al prețurilor. Căci toți punem pe masa munca lor.
| Știri BVB