Update articol:

Alegeri/SUA: Donald Trump promite să facă un anunţ important săptămâna viitoare

trump, sua Sursa foto: Facebook

Fostul preşedinte Donald Trump, care cochetează cu ideea candidaturii pentru un nou mandat de preşedinte al Statelor Unite, a promis luni seară că va face un anunţ foarte important săptămâna viitoare, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.

“Voi face un anunţ foarte important marţi, 15 noiembrie, la Mar-a-Lago”, reşedinţa sa din statul Florida, a anunţat miliardarul republican în timpul unui miting de campanie în Ohio, în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, un scrutin decisiv pentru viitorul său politic, dar şi al actualului locatar de la Casa Albă, Joe Biden.

Până în ultimul moment, Donald Trump a lăsat să plutească incertitudinea asupra unui posibil anunţ al candidaturii sale luni seară. A dat însă asigurări că nu vrea să umbrească vizibilitatea candidaţilor republicani pe care îi susţine în aceste alegeri.

În faţa unei mulţimi de susţinători cu şepci roşii, culoarea republicanilor, fostul preşedinte în vârstă de 76 de ani a descris luni seară în culori extrem de sumbre America sub administraţia Joe Biden: o ţară în care creşterea preţurilor “sugrumă gospodăriile”, unde “criminalitatea violentă este scăpată de sub control” şi în care extrema stângă “ne îndoctrineze copiii”.

“Există o singură soluţie pentru a pune capăt acestei nebunii”, a pledat miliardarul republican.”Dacă doriţi să puneţi capăt distrugerii ţării noastre şi să salvaţi visul american trebuie să votaţi pentru republicani mâine”, a spus Donald Trump.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (23/04/2026)

Convocare AGAO 25/26.05.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (23/04/2026)

Majorare capital social - Eliberare CIIF_ASF

PREFAB SA (PREH) (23/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 14/15.05.2026

COMPANIA ENERGOPETROL S.A. (ENP) (23/04/2026)

Modificare Convocare AGA Anuala 28.05.2026

PREFAB SA (PREH) (23/04/2026)

Redeschidere procedura selectie auditor financiar