Update articol:
Cybersecurity Forum 2023

Vladimir GHIȚĂ, FORT: Ar fi o idee bună dacă o parte din fondurile PNRR pentru digitalizare ar fi utilizate pentru soluții de cybersecurity

În PNRR, există o serie de fonduri care pot fi atrase pentru digitalizare și ar fi o idee bună dacă o parte din fondurile respective ar fi utilizate pentru a achiziționa și soluții de cybersecurity, nu doar echipamente sau softuri care să ajute operațional compania să funcționeze, a spus Vladimir GHIȚĂ, CEO FORT, la Cybersecurity Forum, organizat de Financial Intelligence.

Atunci când discutăm despre IMM-uri, nici nu e nevoie investiții foarte mari, ci de un sistem de backup care să funcționeze, o soluție antivirus și o soluție care să facă autentificarea utilizatorilor în sistemul companiei, potrivit reprezentantului FORT: “De asemenea, o parte din din fonduri pot să fie direcționate către școlarizare, în contextul în care discutam că trebuie să existe un soi de sanitizare personală și utilizatorii să nu mai fie creduli, pentru că până la urmă asta este ceea ce se întâmplă în 90% din cazuri. Este important să avem o școlarizare, un training, prin care oamenii să înțeleagă ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă atunci când întâlnesc mesaje de tip phishing.

E important de menționat și faptul că, mai nou, phishingul începe să nu mai fie prin mesaje email, ci pe WhatsApp, IMessage. Diversificarea atacurilor cibernetice este din ce în ce mai evidentă și, pe măsură ce tehnologia va avansa, în mod sigur provocările vor fi mai mari, motiv pentru care trebuie să fim pregătiți de la început pentru a face față acestor subiecte care vor lua amploare”

90% din atacurile cibernetice se datorează în mare parte resurselor umane, fie pentru că utilizatorii au făcut ce nu trebuie, fie pentru că persoanele care au scopul de a preveni atacurile cibernetice n-au știut ce să facă ori nu au configurat cum trebuie soluțiile care există într-o organizație, a mai spus Vladimir Ghiță: “Școlarizarea trebuie să fie realizată atât pentru persoanele care folosesc sisteme, cât și pentru cei care le gestionează, administrează și le configurează.

E lăudabil că în industria financiară există un mecanism destul de rezilient din punct de vedere cybersecurity și ar fi bine dacă ar exista ceva similar în mai multe zone ale economiei.”

Potrivit domniei sale, extrem de mulți oameni sunt păcăliți de atacurile phishing: „Fiecare atac e posibil să aibă urmări destul de mari sau poate să fie ceva benign, dar ca, după ani de zile de neutilizare a unui cont, sa te trezești că parola ta e pe dark web, pentru că, de cele mai multe ori, nici nu știi că ai făcut ceva greșit dacă nu a avut urmări negative imediate”.

Serviciile si soluțiile oferite de FORT, parte a Bittnet Group, au fost, de asemenea, evidențiate în discuțiile din cadrul forumului, mai ales în contextul în care compania își propune ca în 2023-2024 să evolueze către piețele externe.