Introducerea unor impozite speciale asupra băncilor sau a instituțiilor financiare ar trebui să fie precedată de o evaluare cuprinzătoare a impactului, susține BCE în avizul cu privire la taxa pe activele financiare ale băncilor, publicat pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.
Conform BCE, este necesară o evaluare cuprinzătoare a impactului impozitului asupra activelor financiare ale băncilor pentru a se asigura că beneficiile măsurii fiscale depășesc costurile acesteia, nu numai din perspectiva potențialelor efecte negative asupra stabilității financiare și a economiei, dar și având în vedere posibilele implicații pentru condițiile de creditare bancară și pentru transmiterea politicii monetare.
Potrivit BCE, caracteristicile principale revizuite ale taxei pe activele financiare sunt creșterea intermedierii financiare, reducerea costului creditului pentru gospodării și stimularea economiilor. Prin urmare, ordonanța guvernamentală urmărește să încurajeze instituțiile de credit să contribuie la aceste scopuri prin: (a) creșterea împrumuturilor acordate societăților și gospodăriilor nefinanciare; și (b) reducerea diferenței dintre ratele dobânzilor pentru împrumuturile acordate societăților nefinanciare și gospodăriilor și ratele dobânzilor la depozite ale societăților și gospodăriile.
Efectele asupra stabilității financiare
BCE precizează: “Fără a aduce atingere obiectivului guvernului de a spori intermedierea financiară, ar fi benefică o evaluare a impactului, înaintea introducerii taxei , astfel încât să se reducă riscurile potențiale pentru stabilitatea financiară. Având în vedere mecanismul de stimulare introdus de ordonanța guvernamentală, o evaluare ar trebui să ia în considerare, de asemenea, riscul ca acordarea de credite societăților nefinanciare și gospodăriilor să fie impulsionată de beneficiile fiscale potențiale. O astfel de evaluare ar trebui să ia în considerare, de asemenea, dacă modelul impozitului oferă instituțiilor de credit un stimulent pentru a-și schimba profilul de risc prin restructurarea portofoliilor lor. Acordarea de credite ar trebui să se bazeze în primul rând pe un sistem prudențial robust și pe respectarea deplină a cerințelor privind bonitatea debitorilor. Această abordare ulterioară ar contribui la o distribuire adecvată a împrumuturilor în economie, ceea ce ar proteja bilanțurile băncilor de eventuale pierderi potențiale. De-a lungul timpului, această abordare ar contribui, de asemenea, la consolidarea stabilității financiare durabile și la siguranța și soliditatea băncilor. În fine, stimulentele create de taxa revizuită trebuie aliniate la obiectivele și măsurile de politică macroprudențială implementate în România”.
Efectele asupra economiei românești
BCE arată că o analiză aprofundată și la timp a impactului ordonanței guvernamentale este justificată, având în vedere faptul că introducerea de impozite ad-hoc asupra băncilor poate crea incertitudine pentru afacerile lor și, eventual, poate genera riscuri pentru furnizarea de credite, lucru care ar putea afecta negativ creșterea pe termen lung a economiei reale. În conformitate cu poziția menținută în trecut, BCE avertizează împotriva stimulentelor în ceea ce privește acordarea de împrumuturi care ar putea duce la denaturări ale alocării eficiente a ofertei de credit și la alte dezechilibre sectoriale din economia reală.
Implicațiile pentru condițiile de creditare bancară și pentru transmiterea politicii monetare
BCE menționează: “O alocare ineficientă a creditelor este în detrimentul nu numai al stabilității financiare și economiei reale, ci și mecanismului de transmisie a politicii monetare. Ordonanța guvernamentală introduce deduceri fiscale pentru băncile care acordă mai multe credite sau împrumuturi cu marje reduse pentru sectorul real. Orice măsură care vizează stimularea activității de creditare, dacă nu este proiectată corespunzător, poate determina denaturări ale alocării creditelor. Astfel de măsuri pot determina băncile să devină excesiv de indulgente în ceea ce privește standardele lor de creditare pentru a-și atinge obiectivele privind volumul de împrumuturi.
La extremitatea opusă, într-o încercare de a-și atinge obiectivele în ceea ce privește comprimarea marjelor, băncile pot înclina disproporționat oferta lor de împrumut în defavoarea debitorilor relativ mai riscanți, dar totuși de încredere, care implică venituri cu risc ridicat, de ex. întreprinderile mici și mijlocii, care se bazează exclusiv pe împrumuturi bancare și nu au acces la finanțarea pieței de capital. Probabilitatea ca astfel de efecte secundare să se materializeze depinde de detaliile calibrării și de condițiile de risc și de credit cu care se confruntă fiecare intermediar.
În timp ce taxa introdusă prin ordonanța guvernamentală are rolul de a avea un impact mai redus asupra băncilor care acordă mai multă importanță economiei reale, se poate totuși să aibă un impact negativ global asupra rentabilității acestora. Deoarece rezultatul reportat constituie o importantă sursă de capital, o taxă pe activitatea băncilor ar putea avea implicaţii care nu ar trebui neglijate asupra capacităţii lor de intermediere. Astfel, evaluarea impactului ar trebui să ţină seama şi de efectele de echilibru de ansamblu ale măsurii fiscale, mai ales într-o ţară care se bazează pe prezenţa intermediarilor străini, care pot evita mai uşor sarcina fiscală sporită prin realocarea geografică a activelor.
În cele din urmă, analiza cost-beneficiu ar trebui să ia în considerare și condițiile de finanțare pentru sectorul real care joacă un rol important în mecanismul de transmisie a politicii monetare și ar putea de facto să reprezinte un obiectiv intermediar pentru băncile centrale. Același lucru este valabil și pentru volumul de împrumuturi acordat economiei reale, care poate fi utilizat în mod explicit ca un obiectiv intermediar al măsurilor de politică monetară. În consecință, trebuie evaluat mecanismul de stimulare prevăzut în ordonanța de guvern, care vizează condițiile de finanțare și activitatea de creditare, pentru a determina dacă poate avea implicații asupra setului de instrumente BNR”.
Observații privind nivelul de referință al ratei dobânzii pentru contractele de credit de consum
BCE salută obiectivul ordonanței guvernamentale de a introduce un indice de referință bazat pe tranzacții, pentru contractele de credit de consum cu dobândă variabilă denominată în lei. Acest lucru este în conformitate cu principiile care stau la baza cadrului de reglementare al Uniunii privind indicatorii financiari, în special Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului și alte bune practici recunoscute la nivel internațional.
BCE spune: “În cazul în care datele de intrare sunt date bazate pe tranzacții, se poate exercita mai puțină discreție în furnizarea acestora și, prin urmare, posibilitatea de a manipula datele este redusă. Cu toate acestea, ordonanța guvernamentală ar trebui să țină seama de faptul că datele efective bazate pe tranzacții nu trebuie utilizate decât dacă sunt disponibile și adecvate. În cazul în care datele privind tranzacțiile sunt insuficiente sau necorespunzătoare pentru a reprezenta cu precizie și fiabilitate realitatea economică sau comercială pe care indicele de referinţă este destinat să o măsoare, pot fi folosite şi date de intrare care nu sunt date de tranzacţie, inclusiv estimări de preţ, cotaţii şi cotaţii ferme sau alte valori. În plus, compatibilitatea ordonanței guvernamentale cu Regulamentul (UE) 2016/1011 și dispozițiile conexe ale Directivei 2014/17 / UE a Parlamentului European și a Consiliului și Directiva 2008/48 / CE a Parlamentului European și a Consiliului ar trebui să fie asigurată. Fără a aduce atingere competenței Comisiei Europene de a monitoriza punerea în aplicare a legislației Uniunii, BCE observă că, deși referințele la rata dobânzii sunt menționate în acordurile de credit de consum cu dobânzi variabile denominate în valută sau denominate în lei (cum ar fi noul indicator de referință) ordonanța guvernamentală nu introduce cerințe privind informațiile referitoare la denumirile reperelor respective și ale administratorilor acestora și impactul potențial al mijloacelor prin care se stabilesc criteriile de referință pentru consumator”.
BCE notează, de asemenea, că ordonanța guvernamentală nu specifică caracteristicile esențiale ale noului indicator de referință, cum ar fi numele (și acronimul) și administratorul noului indicator de referință, nici nu specifică metodologia completă pentru determinarea noului indicator de referință sau astfel de detalii care trebuie să fie puse la dispoziție. În cazul în care administratorul noului indicator de referință prevăzut în ordonanța guvernamentală ar fi BNR, BCE observă că Regulamentul (UE) 2016/1011 nu se aplică băncilor centrale, deoarece băncile centrale respectă deja principiile, standardele și procedurile care asigură exercitarea acestora activitățile lor cu integritate și în mod independent. În consecință, dacă BNR urma să fie administratorul desemnat, ordonanța guvernamentală nu ar trebui să afecteze libertarea de acțiune a BNR de a dezvolta metodologia de determinare a noului indicator de referință, astfel încât să se asigure precizia, integritatea și fiabilitatea acestuia. Atunci când băncile centrale furnizează indici de referință, este responsabilitatea lor să stabilească proceduri interne adecvate pentru a asigura exactitatea, integritatea, fiabilitatea și independența acestor valori de referință, luând în considerare cele mai bune practici internaționale acolo unde este relevant și adecvat. BCE subliniază că ar trebui consultată cu privire la proiecte de legislaţie naţională care conferă sarcini suplimentare BNR în aceasta privinţă.
| Știri BVB