Update articol:

Ciolacu: Până când ANAF-ul nu va fi digitalizat, nu susţin introducerea impozitării progresive

ciolacu Sursa foto: Facebook.com

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ, că susţine impozitarea progresivă, însă a adăugat că în România nu poate fi introdusă această măsură până când Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu va fi complet digitalizată.

“Până când ANAF-ul nu va fi digitalizat, nu sunt unul dintre susţinătorii introducerii impozitării progresive. Dar sunt unul dintre cei mai mari susţinători ai acestui tip de impozitare, pentru că aceasta este direcţia pe care luat-o întreaga lume, întreaga Europă, mai puţin Rusia. Sau dacă dorim să apărăm ceva deja depăşit în întreaga lume sau în întreaga Europă, mai puţin în Rusia, cota unică, atunci să revenim la cota unică, fiindcă ea nu mai există în România”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Liderul social democrat a participat, vineri, la Conferinţa Judeţeană a PSD Neamţ. Primarul oraşului Târgu Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, care a asigurat interimatul la conducerea PSD Neamţ după condamnarea lui Ionel Arsene, a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018