Update articol:

Mihai Precup – numit preşedintele AMEPIP, pentru patru ani

Mihai Precup, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a fost numit preşedintele AMEPIP- Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. La concursul de selecție au fost depuse trei CV-uri. Unul dintre candidați nu s-a prezentat la concurs. Dintre cei doi candidați rămași, cel mai mare punctaj a fost obținut de Mihai Precup (93,40).

Ciprian Cătălin Hojda şi Victor Moraru au fost numiţi vicepreşedinţi pentru patru ani.

Victor Moraru este director la direcția dezvoltare comunitară monitorizare intreprinderi și instituții publice din cadrul SGG.  HOJDA I. Ciprian Cătălin este Consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului.

 

În iulie, Guvernul a aprobat măsurile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

Conducerea Agenţiei va fi asigurată de către un preşedinte, doi vicepreşedinţi, asimilaţi funcţiei de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. Mandatul acestora va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru o singură dată. Numirea acestora se realizează prin Decizie a Prim-ministrului, la propunerea Secretarului general al Guvernului, în urma unei proceduri transparente de selecţie, prevăzute în hotărâre de Guvern.

Evaluarea managementului AMEPIP se realizează la fiecare doi ani, printr-un audit extern independent. Selectarea entităţii care urmează să realizeze auditul va fi făcută de către Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.

Agenţia este înfiinţată conform principiilor guvernanţei corporative în rândul companiilor de stat şi este parte dintr-un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

AMEPIP  are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul autorităţilor publice tutelare şi de a aplica sancţiuni pentru abaterile identificate.

AMEPIP va avea responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administraţie, va monitoriza, evalua, controla şi publica raportarea periodică a indicatorilor de performanţă. De asemenea, Agenţia va aplica sancţiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii-cheie de performanţă, mai prevede actul normativ.

“Pentru atingerea obiectivelor AMEPIP, principalul instrument de lucru va fi un tablou de bord de monitorizare a performanţelor întreprinderilor publice prin intermediul căruia vor fi urmăriţi indicatorii de performanţă, financiari şi nefinanciari şi cei cheie”, potrivit Guvernului.

În luna septembrie, Mihai Precup spunea la Forumul Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence: “Un element extrem de important pe care îl face acest AMEPIP este că se va asigura că procesele de selecţie sunt demarate şi va monitoriza performanţele întreprinderilor raportate la indicatorii de performanţă prevăzuţi în contractele de mandat. Are capacitatea să amendeze companiile, să amendeze conducerea acelor companii şi, un ultim punct, vom avea – suntem în curs de implementare şi în curând va fi public – vom avea un tablou de monitorizare a performanţelor financiare, nefinanciare şi de guvernanţă corporativă a companiilor de stat. Vă spun că la nivelul Guvernului am lucrat în mod direct. Este şi un obiectiv în cadrul PNRR, iar acest tablou de bord eu cred că va fi mult peste ceea ce găsim astăzi în sectorul privat, în termen de evaluare şi monitorizare a companiilor de stat. Un alt element foarte important este că va fi gratuit şi va oferi informaţii gratuite – pe care în mod normal trebuie să le plăteşti pentru a avea acces de la Registrul Comerţului – de la membrii Consiliilor de Administraţie, durata Consiliilor de Administraţie, indicatorii financiari şi nefinanciari, foarte important şi de ESG, de guvernanţă corporativă. (…) Ce mi-aş dori este să văd este un transfer de încredere dinspre listarea IPO-ul Hidroelectrica înspre celelalte companii ale statului. Vorbim astăzi de 216 companii ale statului care generează undeva la 7% din PIB-ul României. Vă daţi seama ce înseamnă asta, ce putere are statul român în economia reală românească? Din aceste 216 companii deţinute direct de Guvernul României, prin ministerele de resort, în cele mai multe cazuri, doar undeva pe la 9%, dar n-aş spune doar, aş spune că e un lucru bun, 9% deja sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, ceea ce înseamnă că aceste companii respectă cele mai înalte standarde de guvernanţă corporativă la nivel european. M-aţi întrebat despre listări în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Avem astăzi undeva la trei companii în plus de listarea Hidroelectrica, care vor trebui să fie listate de Guvernul României până în 2026”.

Profil de Tehnocrat 

Mihai Precup (37 de ani) a urmat cursurile ASE și ulterior cele ale Universității Sorbona din Franţa. La aceeași prestigioasă universitate, Precup a obținut Masterul și titlul de Doctor în finanțate corporative. Doctoratul a durat opt ani de zile și a urmărit tema „Impactul crizei financiare asupra evoluţiei investiţiilor în companiile necotate din Europa Centrală şi de Est‟.

După absolvire, Mihai Precup a lucrat peste 11 ani în instituții financiar-bancare din Luxembourg şi Franţa, inclusiv la Banca Europeană de Investiții și în același timp a predat cursuri de politică monetară la Universitatea Sorbona în calitate de cadru didactic asociat.

În martie 2022 intră în administrația publică centrală și este numit Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor. Un an mai târziu, premierul Ciolacu îl numește în funcția de Secretar de Stat la Cancelaria Primului Ministru.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025