- Surse: Avertizarea lui Jicol a ajuns şi la Comisia Europeană
Mihai Precup, fost preşedinte AMEPIP, se întoarce ca secretar de stat la Cancelaria premierului, iar vicepreşedinţii Ciprian Hojda şi Victor Moraru fac preaviz de 45 de zile la AMEPIP, Hojda fiind numit şi preşedinte interimar, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial.
Sursele guvernamentale susţin că Guvernul condus de Marcel Ciolacu ar fi decis decapitarea AMEPIP tocmai ca să aibă pe cine da vina pentru acuzațiile aduse de Comisia Europeană, astfel că preşedintele Mihai Precup nu a fost decât o victimă a lipsei de asumare a guvernanților români în fața birocraților de la Comisia Europeană. Nu este clar de ce Mihai Precup nu va face preaviz, însă surse guvermentale susţin că există interesul ca Victor Moraru să rămână cât mai mult la AMEPIP pentru a face anumite numiri în Consiliile de administraţie ale societăților cu capital majoritar de stat.
Sursele noastre pun la îndoială legalitatea acestor numiri, având în vedere criticile Comisiei Europene cu privire la conducerea AMEPIP. Comisia Europeană, printr-o scrisoare adresată autorităţilor române, spune că alegerea vicepreşedintelui Victor Moraru la conducerea AMEPIP nu îndeplinește criteriile de transparență și de concurență deschisă. Potrivit informaţiilor din presă, care citează scrioarea Comisiei Europene, Victor Moraru a participat la selecția membrilor comisiei care ulterior urma să îl numească în funcția de vicepreședinte AMEPIP, ceea ce duce la incompatibilitate și conflict de interese. De asemenea, Comisia Europeană a mai transmis că niciunul dintre cei trei șefi ai AMEPIP nu ar îndeplini cerințele de experiență necesare pentru a ocupa aceste posturi.
Contactat de noi acum câteva zile să comenteze despre criticile Comisiei, Mihai Precup, președintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), ne-a spus că, în ceea ce-l priveşte, procedura de selecție a fost una solidă, iar criteriile de selecție, inclusiv cele de experiență și studii, au fost respectate pe deplin, Precup având nu mai puțin de 15 ani în domeniul financiar-bancar internațional.
Conform prevederilor legale, în august se împlinește termenul prin care companiile trebuiau să încheie procedurile de selecție și ar fi început, conform legii, să curgă amenzile din partea AMEPIP, motiv pentru care s-au făcut presiuni uriașe pentru ca Mihai Precup să fie demis înainte de îndeplinirea acestui termen, când AMEPIP ar fi urmat, dacă acesta ar mai fi rămas în funcție, să dea amenzi în cazurile companiilor la care nu s-au respectat procedurile ca să intre în legalitate în ceea ce privește transparența.
- Avertizorul de integritate Ştefan Jicol a sesizat SGG nereguli la modul de alegere al conducerii AMEPIP, în special Victor Moraru, încă de la începutul anului
Desigur că această Comisie 2 condusă de SGA Adrian Țuțuianu l-a selectat chiar pe Victor Moraru ca vicepreședinte al AMEPIP. (…)
Mai mult, prin grija domnilor Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu, toți cei trei membri de la Comisie 1, Victor Moraru, Dana Vulpașu și Sorin Gabriel Vlad s-au mutat deja din SGG după terminarea misiunii speciale de selecție și se regăsesc astăzi chiar în funcții de conducere la AMEPIP, toți cu salarii cu peste 50% peste grila maximă de salarizare din sistemul bugetar, pentru ca recompensarea și controlul acestora în noi schemne de corupție să meargă până la capăt și să nu divulge informații.
Comisia 2 de selecție a fost asistată în activitatea sa de un expert independent specializat în recrutarea resurselor umane care ar fi trebuit să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 2 pct. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar numele său a rămas absolut secret pe motiv de protecție a datelor. Foarte probabil secretomania absolută pe acest aspect se explică doar prin faptul că acest expert a fost selectat tot din siajul politic și de interese al domnilor Marian Neacșu, Adrian Țuțuianu și Victor Moraru, pentru ca această conducere a AMEPIP să corespundă înțelegerilor politice și mai ales schemelor de corupție”.
Redăm mai jos din Monitorul Oficial 245 din 16 iulie:
“La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai-Călin
Precup se eliberează, la cerere, din funcția de președinte al Agenției pentru
Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial”.
………………
“Având în vedere Cererea de demisie a domnului Ciprian Cătălin Hojda, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.303 din 16.07.2024 (…), prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — (1) La data expirării termenului maxim de preaviz prevăzut de art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 —Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domnul Ciprian Cătălin Hojda se eliberează, la cerere, din funcția de vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
(2) Până la data prevăzută la alin. (1), domnul Ciprian Cătălin Hojda exercită atribuțiile de președinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice”.
…………
“Având în vedere Cererea de demisie a domnului Victor Moraru, înregistrată
la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.304 din 16.07.2024 (…) prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — La data expirării termenului maxim de preaviz prevăzut de art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domnul Victor Moraru se eliberează, la cerere, din funcția de vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice”.
Potrivit art 81, alin 4, termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.