Update articol:

Ucraina: Zelenski se declară “recunoscător” pentru întrevederea sa “foarte productivă” cu Trump

Sursa foto: x.com/zelenskyyua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat vineri “recunoscător” pentru întrevederea sa “foarte productivă” avută cu Donald Trump la New York, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu situaţia din Ucraina şi consecinţele războiului pentru poporul nostru”, a indicat preşedintele Zelenski într-un mesaj postat pe platforma X.

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, s-a angajat vineri să “soluţioneze” războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, declaraţie făcută la New York alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la finalul unei întrevederi foarte delicate cu acesta, notează agenţiile AFP şi EFE.

 

Aflat în SUA cu ocazia Adunării Generale a ONU, preşedintele ucrainean a folosit acest prilej pentru a-şi promova pe lângă administraţia americană ceea ce el numeşte “planul de victorie” al Ucrainei în războiul cu Rusia, despre care nu a oferit public detalii, dar l-a prezentat preşedintelui democrat Joe Biden şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris.

De când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei în februarie 2022, Congresul SUA a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca ajutor pentru Ucraina, din care aproximativ 56 de miliarde reprezintă ajutor militar direct.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/07/2025)

Convocare AGEA 4 (5) septembrie 2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/07/2025)

Disponibilitate vot online AGEA din 07.08.2025

TERAPLAST SA (TRP) (30/07/2025)

Detalii teleconferinta rezultate S1/2025

ALRO S.A. (ALR) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025