Update articol:

Cancelarul Olaf Scholz l-a primit pe emirul Qatarului, aflat în a doua vizită în Germania în ultimul an

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz l-a primit marţi pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, aflat în a doua sa vizită în Germania în ultimul an, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Scholz s-a întâlnit cu Tamim la Palatul Meseberg, o casă de oaspeţi a guvernului situată la nord de Berlin.

Primirea la acest palat este considerată o onoare specială, dat fiind că Scholz găzduieşte rareori oaspeţi din străinătate acolo. Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost cel mai recent oaspete al palatului Meseberg.

Guvernul condus de Scholz caută un parteneriat cu Qatarul pentru a facilita expulzarea de cetăţeni afgani în ţara de origine.

Emiratul întreţine relaţii bune cu regimul taliban din Afganistan.

Qatar menţine de asemenea relaţii strânse cu mişcările islamiste palestiniană Hamas din Fâşia Gaza şi libaneză Hezbollah, ambele implicate în războaie cu Israelul, un aliat apropiat al Germaniei.

Hamas şi Hezbollah sunt considerate organizaţii teroriste de către Uniunea Europeană.

Bogatul emirat din Golf este considerat, graţie legăturilor sale cu ambele părţi, un mediator important în conflictele din Orientul Mijlociu în care este implicat Israelul.

Qatarul, ce deţine rezerve uriaşe de gaz, este de asemenea interesat să investească în Germania şi să exporte gaz natural lichefiat în această ţară.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 15 (21).07.2026

SINTEZA S.A. (STZ) (24/06/2026)

Raportarea tranzactiilor parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

SIMTEL TEAM (SMTL) (24/06/2026)

Disponibilitate raport privind asigurarea unui tratament echitabil

SINTEZA S.A. (STZ) (24/06/2026)

Numire Director General

SIMTEL TEAM (SMTL) (24/06/2026)

Decizie CA privind reorganizarea Grupului Simtel prin divizare partiala