Premierul și liderul PSD, Viorica Dăncilă, a fost desemnată de Comitetul Executiv al partidului drept candidat la alegerile prezidențiale din această toamnă. În cadrul BPN a fost un vot masiv pentru Viorica Dăncilă, doar doi lideri votând împotrivă.
În cadrul ședinței BPN, singurele voturi împotrivă au venit din partea liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu și din partea liderului PSD Olt, Paul Stănescu, potrivit unor surse din PSD, citate de stiripesurse.ro.
Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat marţi, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional, că un sprijin din partea ALDE şi a PRO România este important pentru social-democraţi, dar a subliniat că partidul pe care-l conduce este hotărât să meargă în alegerile prezidenţiale şi să le câştige.
Dăncilă a precizat că pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale va exista un vot în şedinţele BPN şi CEx.
“Bineînţeles că un sprijin din partea ALDE şi PRO România este un sprijin important, pentru că fiecare aduce un aport, dar PSD este hotărât să meargă în aceste alegeri nu numai să intre în turul 2, ci să le câştige”, a afirmat Dăncilă, întrebată dacă prezidenţiabilul social-democrat va reuşi să intre în turul 2 al alegerilor prezidenţiale fără susţinerea ALDE şi a PRO România.
Ea a punctat că “nu a eşuat nicio negociere” în urma discuţiilor avute cu ALDE şi PRO România.
“A fost un început de discuţii, bineînţeles că fiecare lider trebuie să vorbească cu membrii săi”, a adăugat ea.
(in curs de actualizare)